
„Invitații de serviciu”, proiectul Departamentului de Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitǎții din Oradea continuă. O nouǎ ediție va avea loc miercuri, 7️ mai, de la ora 11, cu specialisti ai mass media locale pentru a discuta despre managementul institutiilor media. Invitatii speciali vor fi de aceasta datǎ Teodor Biriş, redactor-şef al sǎptǎmânalului Jurnal bihorean şi Daniel Man, redactor-şef al cotidianului Crişana.
Scopul proiectului este familiarizarea studenților cu specialiști media, pentru a-i încuraja să-și găsească locuri de muncă similare și pentru a se informa, să vadă cât de importantă este comunicarea și în zilele noastre.
Proiectul este planificat de profesorii de la Jurnalism pentru a se derula pe o perioada mai îndelungatǎ de timp, cu discuții de specialitate lunare între oamenii de media şi tinerii pasionați de comunicare. Interesul tinerilor a fost crescut la dezbaterea privind jurnalismul de investigație, desfǎșuratǎ în luna martie, cu ziariştii de la sǎptǎmânalul Bihoreanul.
Proiectul „Invitații de serviciu” include şi parteneriate educative cu mai multe licee orǎdene ce au specializarea Jurnalism sau Filologie. La evenimentul de miercuri vor participa în acest sens şi elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Oradea, implicați în proiect.
Discuțiile se vor desfǎșura la sediul Departamentului din campusul universitar orǎdean, în clǎdirea C55, sala 009. Intrarea este liberǎ pentru studenții interesați din cadrul Facultǎții de Istorie, Relații Internaționale, Ştiințe Politice şi Ştiințele Comunicǎrii.