Căzuse greu bolnav bătrânul Avvă;
Şi-un ucenic de-al său, dintre cei dragi,
Din cei ce se socot pe sine pleavă,
I-a adunat un coşuleţ cu fragi.
Venind cu ele lângă rogojină,
Bătrânul îi zâmbi cu duioşie:
,,Îţi mulţumesc, dar nu mi le da mie!
E alt bătrân, mult mai bolnav ca mine,
Ce mult s-ar bucura un dar să-i vină!
Grăbeşte-te, şi du-i-le-n pustie!”
Se duse ucenicul. Dar din tină,
Acel bătrân i-a spus cu veselie:
,,Îţi mulţumesc, dar nu mi le da mie!
E alt bătrân, mult mai bolnav ca mine,
Ce mult s-ar bucura un dar să-i vină!
Grăbeşte-te, şi du-i-le-n pustie!”
Şi rând pe rând, nici-un bolnav părinte
Din fragi n-a vrut să guste. A trimis
Pe ucenic, la alţi bolnavi, cuminte,
Să-i bucure cu fragii unui vis.
Se-ntoarse ucenicul la părinte,
Şi-i spuse că-n pustie, toţi doresc
Să guste alţii, darul lor ceresc;
Şi Avva a dat slavă celor sfinte,
Căci Raiul se făcuse pământesc…
12 august 2006
Fii primul care comentează