Toate unităţile sanitare obligate să acorde primul ajutor bolnavilor

Toate unităţile sanitare de stat sau private, indiferent de natura lor, sunt obligate să acorde primul ajutor unui bolnav în stare gravă, iar dacă are competenţe limitate, va apela 112 după ce pacientul a fost stabilizat, a declarat, joi, subsecretarul de stat Raed Arafat.
Dacă unei persoane i se face rău în apropierea unei unităţi sanitare, unitatea sanitară indiferent de natura ei, trebuie să îi acorde primul ajutor până îl stabilizează şi apoi să îl trimită în siguranţă spre o altă unitate sanitară. Dacă unitatea sanitară nu este pregătită sau este privată acordă primul ajutor, stabilizează pacientul, apoi apelează la serviciul de urgenţă. Nu poţi refuza un bolnav pe motiv că nu este abonatul tău, angajatul sau pacientul tău, atunci când i se face rău şi este la risc, a spus Raed Arafat.
El a precizat că aceste situaţii se referă la cazuri care ţin de salvarea vieţii pacientului şi care sunt de urgenţă. În această categorie nu intră situaţiile în care un pacient merge la un spital privat şi spune că are febră.
Aici se poate spune că un spital privat nu se ocupă de acest caz şi atunci respectiva persoană fie plăteşte, fie merge la altă unitate sanitară. Dar dacă un om leşină, este în comă sau poate face un infarct, atunci orice medic, indiferent de specializare, este obligat să vadă bolnavul, să îi asigure primul ajutor, şi să îl transporte în condiţii de securitate la o unitate sanitară specializată, a precizat medicul.
Potrivit acestuia, medicul care refuză să consulte un bolnav va fi amendat cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, iar spitalul va fi amendat cu sume de la 10.000 de lei până la 25.000 de lei.
Prin comparaţie, reprezentantul Ministerului Sănătăţii a subliniat că un medic american care refuză să vadă un bolnav plăteşte o amendă de 25.000 de dolari, iar spitalul 50.000 de dolari.
Venim cu amendă dacă se încalcă regula, ordinul sau legea, a mai adăugat Arafat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns