INTERNAŢIONAL / Proteze mamare PIP implantate în Mexic, fără probleme majore

Aproximativ 4.500 de proteze mamare produse de societatea franceză Poly Implant Prothese (PIP) au fost implantate în Mexic în 16 ani, fără a fi constatate consecinţe grave până în prezent, a asigurat miercuri Asociaţia mexicană de chirurgie plastică, relatează AFP.
Am calculat că au fost implantate aproximativ 4.500 de proteze mamare PIP, este prima noastră estimare. Nu am primit nici un raport de deces, cancer sau afecţiuni la pacienţi, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele asociaţiei, Alejandro Duarte.
Aceste implanturi, de bună calitate şi la un preţ accesibil, au fost utilizate în Mexic din 1994 în februarie 2010, a afirmat aceeaşi sursă. Asociaţia, în acord cu autorităţile sanitare mexicane, a lansat un apel ca femeile care au proteze mamare PIP să îşi consulte medicul pentru un examen, însă fără a intra în panică.

Suntem conştienţi de gravitatea problemei şi vom face tot posibilul pentru a asista femeile în cauză, a mai afirmat Alejandro Duarte, adăugând că, nu putem adopta atitudinea altor ţări precum Franţa sau Venezuela, care au cedat panicii şi isteriei.
Potrivit responsabilului asociaţiei mexicane, dacă implanturile sunt în stare bună, nu este necesar să fie scoase, aşa cum este cerut de unele ţări europene. Potrivit asociaţiei, între 60.000 şi 70.000 de operaţii de implant mamar sunt realizate anual în Mexic.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns