Alb-violeţii au avut un meci uşor în ultima etapă, cu echipa deja retrogradată CSM Satu Mare. Meciul s-a terminat 37-26 pentru timişoreni, care, în funcţie de rezultatul ultimului meci pe care Turda îl joacă la Odorhei, pot prinde locul 7 în campionat.
Poli a dominat cap-coadă tot meciul. Doar în minutul 6, sătmărenii au egalat, la scorul de 3-3. La jumătatea primei reprize scorul era 10-4 pentru bănăţeni, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 19-11. Situaţia nu s-a schimbat deloc nici în repriza a doua, iar scorul final a fost 37-26. Cel mai bun marcator al Politehnicii a fost Mihai Timofte, cu 7 goluri astăzi, care este şi golgheterul echipei la final de sezon, depăşindu-l pe Ioan Stan, accidentat în ultimele cinci etape. Căpitanul Cristian Fenici a marcat 6 goluri, Silviu Băiceanu şi Călin Hagiu cu înscris5 goluri, Sabin Ignat şi Gabriel Cotinghiu câte 4 goluri, iar Dragan Mrakic şi Sorin Sărăndan câte 3. De remarcat şi evoluţia portarilor Cristian Tcaciuc şi Răzvan Vâlceanu, care au scos mai multe mingi pentru echipă. De la Satu Mare, cei mai buni marcatori au fost Cristian Jurj, cu 7 goluri, şi Laurenţiu Dinescu, cu 5 reuşite.
Dacă Turda nu va scoate nici un punct la Odorhei, Poli va rămâne pe locul 7 şi va juca în Cupa României contra celor de la Ştiinţa Bacău, vicecampioana României. Cum Odorheiul va trage tare la victorie pentru a prinde locul 3, este puţin probabil ca Potaissa Turda să obţină măcar un egal.
Tehnicianul Nedeljko Vuckovic nu a uitat numeroasele puncte pierdute pe mâna arbitrilor în acest sezon. Le-am spus băieţilor că este greu să joci cu echipe outsidere ca Satu Mare. Am câştigat clar, la diferenţa de 11 goluri, am primit 26 deşi am vrut să primim maximum 24. Ne-am luat revanşa pentru punctele care ne-au fost furate la Satu Mare. Pot să spun că Poli a jucat cel mai curat handbal din România. Ne-au fost furate minimum 6 puncte şi cu aceste puncte prindeam locurile 4-3. Fără cei şase jucători accidentaţi, băieţii noştri au arătat caracter. Sperăm să facem un joc bun în Cupă. În orice ţar, în Cupă pot apărea surprize. Probabil Bacăul va juca puţin arogant cu noi şi sperăm la un rezultat bun. Voi vorbi cu cei din conducere să îl păstrăm pe Fenici, să mai aducem doi-trei jucători valoroşi şi anul viitor să ne calificăm în cupele europene. Eu mai am un an contract şi acesta este obiectivul meu, a declarat antrenorul Nedeljko Vuckovic.
Căpitanul Cristian Fenici va decide la finele sezonului dacă va rămâne la Timişoara sau nu. Ne-m bucurat foarte mult că am câştigat astăzi şi am terminat pe locul 7, în primele opt echipe ale campionatului, în obiectivul echipei, pe care l-am aflat şi noi într-un final. Dacă eram puţin mai lucizi şi deştepţi pe teren, puteam fi mai sus, chiar pe locul 5 sau 4, pentru că diferenţa este mică. Am avut multe meciuri terminate cu înfrângere la un gol, pe care am fi putut să le terminăm la egalitate sau chiar să le câştigăm. La sfârşitul campionatului au contat aceste înfrângeri. Obiectivul nostru în Cupă este finala. Încă nu am discutat cu conducere, dar sunt şanse destul de mari să rămân în continuare, a declarat Cristian Fenici.

Fii primul care comentează