Este curios cât de puţină lume mai pune în zilele noastre preţ pe vorbe. Blazarea şi incertitudinea iau, din ce în ce mai des, locul încrederii şi al dorinţei de acţiune. Mai mult, expresii care indică seriozitatea, ca de exemplu cumpătat la vorbă, ies din uzul curent al limbii, deci al mentalităţii, inducând un uşor iz arhaic.
Dacă însă aşa vine vorba, atunci, cu siguranţă că vorba lungă este cu adevărat sărăcia omului, mai ales când se rostesc, şi cât de des!, vorbe goale. Pentru că mai toată lumea e bună de vorbă şi tot mai rar îi întâlnim pe cei scumpi la vorbă, iar celor care se întrec cu vorba e bine să li se mai şi reteze, din când în când, aceeaşi vorbă.
Din nefericire, nu ne înţelegem mai întotdeauna din două vorbe, pentru că unii sunt înţepaţi la vorbe, altora le ies vorbe şi, cei mai mulţi, se lungesc la vorbă. Ca să nu mai pomenesc că vorbele cu tâlc sunt tot mai rare şi, fie vorba între noi, fără să suflu vreo vorbă şi nici nu vreau să arunc, Doamne fereşte!, vorbe în vânt, mai toţi au devenit înţepaţi la vorbă.
Sigur, vorba vine, mai au unii cu alţii vorbe şi greu vor să admită că au ajuns la vorbele altuia, şi chiar dacă se întâmplă să-şi mai ia vorba înapoi ei tot caută capete de vorbă. Şi, din vorbă în vorbă, se ajunge, uneori, la vorbe în vânt, alteori la vorbe grele, asta indiferent dacă se pune sau nu o vorbă bună.
Nici nu mai încape vorbă că uneori se ia o altă vorbă şi nici vorbă că lucrurile sunt cum trebuie să fie. Asta, fiindcă vorba este cuvânt şi cuvântul e cel dintru început. Şi cuvântul e acţiune, şi vorba e acţiune şi, la urma urmei, lumea s-a făcut din vorbă, fie vorba.
Fii primul care comentează