Povestea omului care statea pe 99 de perne de puf

 

A fost odata un om care lucra in Uzina Viselor, si care statea pe 99 de perne de puf.

De la un timp, una cate una, pernele au inceput sa ii plece de sub fund.

–          Pernele nu sunt platite niciun minut peste timpul regulamentar de lucru, au spus misionarii sindicali ai Uzinei Viselor. De aceea pleaca !

–          Pernele ar trebui sa stea ore si zile, si luni si ani, de vgehe, fara nicio plata, pentru bunul mers al afacerii ! Au spus misionarii din staff-ul Uzinei.

Omul venea la lucru, de regula, cu o ora mai devreme. Daca apareau probleme, nu pleca la fix, ci mai ramanea pentru ca ziua urmatoare sa fie cat mai lina pentru toata lumea.

Cu toate acestea, vedea ca pernele de sub fundul lui plecau, una cate una.

Intai, o perna care era directoare la un teatru de papusi. Perna aceasta isi oferise postul de director executiv unui carabus. Sa NU INTRE IN SOMAJ. Desfintase postul ei, si infiintase postul carabusului. Dar cand a ramas fara postul de director, pentru ca  fost schimbata din functie, nu a mai avut post in organigrama teatrului. Acu, intrase in concediu medical. Pentru ca nu stia ce viitor de somer, sau carabus o asteapta.

Apoi, o perna care il angajase in uzina Viselor. De cativa ani, perna tot incerca sa se angajeze, la 55 de ani, fara izbanda. Omul insusi, cu toate relatiile lui marunte, incercase sa il ajute. Fara folos.

Apoi, o perna colega buna de sefa, care lucra la un serviciu, si il ajuta mult pe om,  a fost transferat la altul.

Trei perne care imprimau etichete pe liniile de productie a viselor, s-au imbolnavit, si nu a existat nici  documentatie, nici om, nici sfat, nici bani  sa le repare sau inlocuiasca.

Doua perne de pe urma carora omul care statea pe 99 de perne primea 1000 de paini pe luna, au plecat si ele, in alte tari.

O perna care a facut minuni de scheme de vise, in toata uzina, a venit la om, si l-a rugat sa il ajute cu o bibliografie de concurs, pentru pernuta lui, de 22 de ani, pe care o tinea pe salariul lui. Omul nici macar atat nu a fost in stare sa-i dea.

Nu trecea o zi, si omului ii mai pleca o perna de sub fund.

Plecau suparate, sau neajutorate, sau neputincioase, sau nemultumite, sau bucuroase, sau… Sau plecau pentru ca aveau alte vise. Nu sa ii stea omului care statea pe 99 de perne, sub fund.

Estimp, productia  de vise mergea mai departe.

Era tot ce conta.

Nu banii, nu luxul, nu facilitatile, nu confortul, nu finisajele, nu stralucirea, ci munca de fiecare zi pentru tot ceea ce are un visator mai important. Puterea de a ocroti.  Puterea de a crea. Puterea de a mai pune un pas.

 

15 aprilie 2013