Povestea margicii

De la o vreme, cum se ruga un om pentru oarece, cum gata, si primea o margica!

 Se ruga de sanatate, indata ii cadea din cer o margea. Se ruga de vreme buna pentru recolta, si dintr-un senin de ceriu, o margica ii pica. Se ruga de bunastare si zile ferite de necaz, si primea, cat ai clipi din ochi, o margelusa.

Ce sa fie? Ce sa fie? Se  intrebau toti rugatorii, si nerugatorii, acestei lumi. Caci si acestia, nici nu apucau bine sa isi imagineze o dorinta, ca primeau deindata, cu prisosinta, o margica.

Si au stat la sfat toti inteleptii acestei lumi, caci in zilele noastre numai cine are o margica este intelept, si mult s-au canonit si mult s-au intrebat care este rostul margicilor pe care le tot primesc. Si au ajuns la gandul ca trebuie sa puna toti margicile una peste alta, si pe muntele pe care il vor ridica asa, sa urce pana la Dumnezeu si sa il intrebe ce inteles are purtarea Luminatiei Sale de a le inapoia la orice dorinta,un astfel de  dar.

Zis si facut. Au tot inaltat ei muntele, pana au ajuns intr-un loc dincolo de care nu mai era niciun crampei de cer. “Mai sus, nu ne putem cocota Am ajuns la originea lumilor”, si-au spus ei. Acolo, intr-o sala cu totul de vise, pe un tron de vise, sedea un batran si dormea. “Acesta trebuie sa fie Dumnezeu”, si-au spus oamenii. Auzind zarva, batranul clipi din ochi, si se trezi. “Ce vant va aduce pe la mine, oameni buni?” i-a intrebat. “Pai, au baiguit ei, ne tot rugam si primim , toti, cate o margea. Care sa fie explicatia?” Batranul nu a zis nimic. Le-a zambit, a picotit de cateva ori, si a adormit de-a binelea iar, pe tronul de vise. Timp in care fiecare musafir a simti ceva greu in haina. Au bagat mainile in buzunare, si fiecare a scos de acolo, cate o margea.

“Ce va fi vrut sa spuna Dumnezeu?

Ce sa facem noi cu o margica?”

Se intrebau oamenii.

Nimeni nu a aflat vreodata.

Si mi-e teama ca daca va afla, va primi o noua margea…

17-24 aprilie 2013