Povestea ciresului adus de vant

A fost odata un Imparat peste Imparatia Viselor, mic de statura, tacut, dar mintos, harnic, gospodar, si hatru nevoie mare.

Si avea grija, cat era ziulica de mare, de fiecare supus, pe langa grijile lui de imparat, care ar fi doborat armate inarmate pana din dinti, de visatori cum nu s-au mai perfectionat.

In spatele salii tronului lui, se aciuise de cativa ani o samanta de cires, adusa de vant. Si de la an la an, samanta a crescut tot mai inalt, tot mai inalt, desi avea o radacina atat de firava in pamant, pana cand o frumusete de cires se ivi din ea, care dadea in fiecare mai roade atat de bune la gust, ca intreaga curte, si imparatie,  se infrupta din ele, cu nesat, si rar de tot, de atata recunostinta, mai ramanea cate o cireasa si pentru imparat.

Intr-un an, imparatul observa ca incepuse sa se usuce ciresul. Si indata  si-a dat seama ca seceta e de vina. A dat ordin, si indata tulumbele cu apa au umplut un hidrant de langa cires, si ciresul a fost udat cu darnicie, si a fost salvat. Dar odata cu hidrantul, apa din tulumbe a navalit cu putere si in sala Viselor. O saptamana au lucrat visatorii din serviciul de protocol sa goleasca de apa din sala viselor.  Si de atata munca, multa vreme, nici ca au mai visat.

Apoi, Imparatul peste imparatia viselor a fost schimbat. Caci era nevoie de vise cum nu s-au mai visat. Si imparatul cel nou, si supusii lui, de atata vis, au uitat de tot de ciresul din spatele salii tronului. Si ciresul cel plin de roade odata, s-a uscat.

mparatul a venit la mine si mi-a spus toata povestea lui. Ii parea rau de cires. Si mie. Erau odata oameni in imparatia viselor carora le parea rau de pamant, si roadele lui. Mai mult chiar decat de vise. Dar oamenii acestia, incet, incet, se usuca si ei. Asa se viseaza de frumos, si inalt…

Si-am incalecat pe-o  sa, sa  visati si voi, ceva…

16 mai 2013