Monolog cu Adrian Paunescu

Monolog cu Adrian Paunescu (20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010)

Sunt demonstranti, poete, si toate lumea cere

Pe datorie, painea, ce vine de afara,

Ce-o vor plati ei insisi, si pruncii, mai amara,

In ziua care vine ca mielul la taiere –

Sunt demonstranti, poete – cum sa conduci o tara,

De n-ai economie, nici bani, si demonstrantii

Isi cer, pentru mai bine, de nicaieri, talantii

Ce vin cu alte biruri, si clauze, din afara ?

Sunt demonstranti, poete, si lumea vrea caldura,

Si hrana, sanatate, invatamant, si poate

Si luxul sa munceasca, uman, in libertate –

Si banii vin de-afara, cu-un pumn bagat in gura –

Sunt demonstranti, poete, si astazi ce se cere

E maine mai cumplita revoltelor povara –

Noi intre noi, ne batem cu vorbe de ocara

Estimp, din stana noastra, fac lupi morali, avere –

Sunt demonstranti, poete – ca nu vor cianura,

Nici ape otravite, si nici resurse rase,

Ca au si dansii drepturi de oameni, nu de oase,

Si dreptul la iubire, si la nepoti – nu ura –

Sunt demonstranti, poete –  cu ei, si eu as cere,

Sau mie de mi-ar cere, le-as spune: n-am de unde!

Mai bine, faceti singuri, din racnete imunde

Si din puteri, dar liberi, minunile-n tacere –

Sunt demonstranti, poete – atunci plantez in curte

Alti pomi, si alte vite, si-mi seman si  orceagul –

Dintr-un somaj ii dramui ţărânii, cu tot dragul,

Si-mpart in jur seminte, in loc de bani, si turte…

Si-atunci te rog, poete, indeamna tu batranii,

Din lumea ta satula de griji  si doleante,

Cu versuri ce tin locul de biruri si chitante,

Sa  urce-n gura noastra, prin ţâţele ţărânii –

Si dramuind lumina opaitului de maine,

Sa le simtim puterea, ca laptele de mama,

Sa le-ascultam masura, la fapte, cum ne cheama,

Si sa ne dea, poete, din ei, si tine, paine…

 4 noiembrie 2013