Romanta unui Muschetar

A fost odata-un pictor scenograf.

 Putina lume, poate, il mai stie.

Poate-un Director, bun si caligraf.

Picta in Teatrul Liric,  poezie.

Un muschetar cu ochi atat de vii,

Si cu mustati atat de rasucite,

Care vedea usor, icoane vii,

Si saltimbanci, pe ate ruginite.

Si cate n-a pictat! Ce flori, ce paini,

Ce vreascuri, pe maidane de tigani,

 Ca ii curgeau mustatile, pe maini,

Pictand doar bai romane, la romani.

De ce fuma, si imi spunea, tusind,

“Sa gajaie! Sa bat macar o toba,

Pe lumea asta, de nu pot sa prind

Un privitor, sa faca foc, din vorba – “

De ce si socrul lui, cand a murit,

Si l-a spalat – spunea ca-i pare bine

Ca l-a-nteles batranul, fericit, –

Cum ma-nteleg, batranii, si pe mine –

Eram mirat cum se iubesc femei.

Si imi spunea: doar martea, si doar joi.

Atat de des? Ce greu e sa nu vrei

Sa o iubesti, cand singur esti, in doi –

Imi  spun acum. Atunci, imi parea mult –

Eu o iubesc asa, ca pe o fila

Pe care scriu, si-mi place sa ascult.

Ecoul ei de dragoste, copila.

4-5 martie 2014