Salutam Noul Grand Prix castigat de echipele noastre Bennet (Harisson) Ford, in Marele Slem de zugravire a gardurilor Presedintei noastre contabile peste toate Raliurile si Ratiunile Universitatilor Lumii Goltene, doamna de fier a petecirii tuturor jardinierelor burlanelor si jgheanurilor, voievoada tiganilor tuturor neamurilor de acelasi sange rosu, cu visiniul tuturor dulceturilor victoriilor noastre.
S-au utilizat pistoane de vopsit de ultima generatie, dotate cu cele mai rapide rafale, si cele mai fine, perfecte si si nepieritoare vopseluri, care – dupa spusele tutror campuionilor modnaili consacrati – nu vor cadea – fireste, jos – de pe obraz, niciodata. Fata sa castige miza toata. Si aceasta, pentru a mai lua si ceva , in plus, pe eternitate.
Regretul nostru ramane acela ca nu s-a zburat cu pistoanele acelea. Inca. Incet, la nivel de cetatean. Sau in grupuri de doi, sau trei. Ma rog, cat are familia. Pentru inceput. Apoi, pe empatii familiare. Apoi, o folie cenusie, aplicata pe garduri, sau maro, sau alta culoare, dupa caz, nu mai necesita nicio revopsire, timp de multe sute de ani.
In fine, orice merge pe automat, se face repede, si stas. Si cere alte mari energii de ars. Ce se vopseste pe manual, merge incet, ca broasca testoasa, poate, dar… stiti fabula cu broasca testoasa si cu iepurele? Sa v-o spun in rezumat.
Iepurele tot alearga, si nu-i ajung niciodata morcovii din tot universul, in timp ce broasca se hraneste cu te miri ce ierburi, din jurul carapacei ei, din care vede tot ce face universal. Si doar da din cap…
13 martie 2015
Fii primul care comentează