De cand asteapta – sus, pe Dealul Spirii –
Fantana – indelung necuratita
Si oferind laditele iubirii –
O mana dintr-o tara – siluita?
Ca i-au murit demult, de tot, martirii
Nerazbunarii, pacii, amintirii –
Si au venit barbarii nemuririi,
Ca sa comande legea pustiirii-
De unde sa mai bei, din tara, apa?
Cand lacrima, si ea, de-asa agape,
Si cata nesimtire nu incape
Pe lume, n-are plata, nici in groapa!?
Fantana veche, oare ce otrava
Ti-a dat sa bei, si ce securitate?
De ai ramas in zoaie, ca o sclava,
Si nici pe gratis, n-ai sa dai, din toate?
Si am putea, sentintele de-s date,
Pe cand procese nici n-au dat a-ncepe,
Sa mai traim, si noi, in libertate?
Calcand – români – pe serpi, si pe otrepe?
De-aceea, peste mari insingurate,
Voi cobori din nou, cu carje-ncete,
Sa mi te curat, bun izvor – tu , poate,
Vei darui din lacrima-ti, poete…
Ce-i de iubit, traind, din bunatate…
1 aprilie 2015
Fii primul care comentează