Cândva, precis nu vă pot spune
Și nici în care sat anume,
Un tânăr, la Paris plecat
Să-nvețe ca s-ajungă avocat,
A revenit în munții din Banat
Ca să petreacă Paștele la sat.
Dar când voia să se exprime
Se încurca mereu, vezi bine,
Că nu putea să-și amintească
Mai multe lucruri să numească
Și întreba naiv cum se numește
Securea, fierestrăul sau un clește.
Tot hoinărind prin curte, fără țel,
Călcă pe-un obiect cu dinții de oțel
Și, când se pomeni lovit în meclă,
Strigă nervos: ,,Afurisită greblă!”
Morala:
Atunci când uiți de unde ai plecat,
Oricât ai fi de domn și învățat,
Ceva banal te-aduce pe pământ,
Să nu mai stai … cu nasu-n vânt.
Gh. I. Ciulpan
