La 5 septembrie 1858 s-a născut la Pleşeşti, judeţul Vaslui Alexandru Vlahuță, fiul unui mic proprietar de pământ.
Părinţii săi i-au oferit cu greu o educaţie, Alexandru fiind al șaptelea fecior al lor. A urmat liceul în Bârlad, şi a susţinut examenul de bacalaureat în Bucureşti. A început Facultatea de Drept, însă din cauza stării materiale precare a trebuit să o abandoneze şi să se angajeze ca profesor.
Editează reviste împreună cu George Coşbuc. A lucrat ca referent la Casa Școalelor în 1901. Articolele sale criticau societatea, drept pentru care a fost destituit. S-a întors la Galați unde a lucrat pentru scurt timp ca avocat şi a cunoscut mizerabila societate a ocnaşilor. A fost o sursă de inspiraţie pentru el dar şi-a dat seama ca nu poate profesa.
Poeziile sale au fost influenţate şi de Eminescu. A fost un patriot, un vizionar şi un om religios. Scrierile sale o dovedesc.
Alexandru Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.
Ţară de pripas – Alexandru Vlahuţă
Un vechi tolbaș de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neașteptate
Stăpân peste întreaga țară.
Din ea-și făcu o prăvălie,
Și ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se știe,
Prinse-a striga de la tarabă:
Poftiți aici! Oricine are
Obrazul fără de rușine
Și-o conștiință de vânzare,
Poftiți să faceți târg cu mine!
Prostie, lene, lingușire,
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
Și cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși și amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateștiitorul,
Măriri, averi. Să vie-ncoace
Toți trântorii ce le duc dorul!
Așa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Și mușteriii vin de zor.
În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătai
N-ajunseră milionari!
Veniți și voi, străini calici,
Și strângeți tot ce-a mai rămas!
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!
