Nicolae Filimon s-a născut la 6 septembrie 1819 în București. A fost penultimul copil a preotului Mihai Filimon şi al Mariei. Tatăl sau a fost paroh la Biserica Enei, unde va cânta şi fiul Nicolae în cor.
După revoluţia burghezo-democratică, Nicolae Filimon ocupă funcţia de ispravnic al Bisericii Enei.
Debutul în publicistică îl are în 1857, la ziarul Naționalul cu foiletoane și cronici muzicale. Călătoreşte pentru a se inspira. Scrie nuvele: Mateo Cipriani, Friedrich Staaps; O baroneasă de poronceală; Ascanio și Eleonora; Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala. Cea mai importantă opera a sa este romanul Ciocoii vechi şi noi. Nicolae Filimon ajunge să ocupe functii înalte, fiind numai în 1862 șef al secției bunurilor la Arhivele Statului.
Din nefericire, moare de tânăr la doar 45 de ani de ftizie. Ion Ghica a avut doar vorbe de duh despre Nicolae: „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.
