Reţetă Adi Hădean
Pentru aluat (pizza clasică): 500 g făină, 10 g drojdie uscată, 350 ml apă călduţă, 1 linguriță zahăr, 10 g sare, 2 linguri ulei de măsline.
Pentru umplutură: carne de rață gătită, sare și piper, după gust.
Mod de preparare: „Am început cu aluatul de pizza, pentru că e genul de bază care nu te trădează niciodată. Am dizolvat drojdia în apa călduță cu o linguriță de zahăr și am lăsat-o câteva minute să se activeze. Am adăugat făina, sarea și uleiul de măsline și am frământat 10 minute, până am obținut un aluat elastic, neted, care nu se mai lipea de mâini. L-am acoperit și l-am lăsat la dospit aproximativ o oră, până când și-a dublat volumul. Am împărțit aluatul în 8, și am format bile egale ca mărime, pe care le-am lăsat pe un șervet să dospească a doua oară. Între timp, m-am ocupat de umplutură. Am dezosat friptura de rață și am tocat carnea în bucăți mici, neregulate, păstrând textura. Am adăugat sare, piper și puțină grăsime de rață, doar cât să lege carnea și să-i redea suculenţa. Nu am vrut o pastă, ci o umplutură rustică, cu bucăți vizibile de carne.
După dospire, am întins aluatul în discuri subțiri. În centrul fiecăruia am pus un strat generos de carne de rață, și câteva firmituri de brânză (orice aveți rămas prin frigider ar fi la fel de potrivit), apoi am adus marginile spre interior, sigilând bine aluatul, ca pentru un mini calzone. Am avut grijă să închid perfect, pentru ca umplutura să rămână în interior la prăjire.
Am încins uleiul într-o cratiță adâncă și am prăjit pizza fritta pe rând, la foc mediu, până când au devenit aurii, au crescut, și au fost crocante la exterior. Le-am scos pe hârtie și le-am lăsat câteva minute să se liniștească, și să se scurgă de ulei.
Le-am servit simple, fierbinți, tăiate în jumătăți, ca pe un street food adevărat, cu un sos de roșii și parmezan răzuit deasupra. Aluatul s-a deschis ușor, aerat, iar interiorul a rămas moale și plin de gust. Exteriorul crocant, interiorul pufos, cu umplutura de rață intensă, savuroasă, care contrasta perfect cu aluatul neutru. Fără adaosuri complicate, fără un aranjament sofisticat, doar mâncare bună, simplă, făcută din ce aveam deja”.
Puteţi folosi orice carne de friptură de pasăre în locul celei de raţă, adaptând reţeta.
Poftă bună!
