Reabilitarea Parcului Copiilor „Ion Creangă”, deşi începută după mulţi ani de tergiversări, pare să avanseze cu paşi repezi. Municipalitatea a achiziţionat deja o parte din echipamentele de joacă, iar patru zone sunt deja finalizate.
În total, Parcul va avea 23 de zone de joacă pe diferite tematice. Având în vedere că parcul este botezat după marele scriitor Ion Creangă, una dintre zona va fi „Pădurea poveştilor”, inspirate din trei dintre cele mai populare poveşti ale lui Creangă şi două basme culese de Petre Ispirescu: Capra cu trei iezi – Ion Creangă, Punguţa cu doi – Ion Creangă, Harap Alb – Ion Creangă, Greuceanu – Petre Ispirescu, Prâslea cel voinic şi merele de aur – Petre Ispirescu. Altă zonă va fi „Pădurea întunecată”, o zonă destinată copiilor mai mari de 6 ani, care va fi formată dintr-un traseu sinuos din copaci, asemeni unui labirint. Aici copii pot experimenta următoarele jocuri: săritul pe platforme în formă de floare cu arcuri, menţinerea echilibrului pe un sistem de bârne care traversează albia unui lac presărat cu plante acvatice, echilibristica pe un complex divers de bârne, escaladarea unei stânci artificiale. Alte două zone finalizate sunt „Ţara uriaşilor”, o zonă de joacă miniaturizată, şi „Marea mirodeniilor”, o zonă cu plante multicolore. Dintre echipamentele de joacă, s-au cumpărat joc temă Elicopter, joc fitness trambulină, joc balansare – Podul Tibetan, joc balansare – Pod Rumba, joc balansare – Pod Cha Cha, jocuri de echilibru, joc de căţărare – Piramidă din funii, căsuţă din copac, turn cu far, scară din lemn tip Manilla etc., dar şi un carusel pentru copii cu dizabilităţi. Lucrările de infrastructură sunt terminate în proporţie de 90%, respectiv cele de apă-canal, tăierile de corecţie şi elagaj la arbori, de demolare a lacului, pichetarea aleilor. De asemenea, s-au transportat peste 6.400 m3 betoane şi moloz, s-au adus peste 1.000 m3 pământ pentru acoperirea lacului şi peste 1.470 m3 pământ vegetal.

Fii primul care comentează