Dintre substantivul ,,rom”, scris și ,,rrom”, adjectivul ,,țigan” din dicționare, primul este folosit frecvent după anul 1989.
Țiganii, originari din India, fac parte din poporul indieuropean, azi răspândiți în Africa, Asia și Europa, fiind numeroși mai ales în regiunea danubiană.
Numiți astfel după secta eretică bizantină a aținganilor, țiganii au emigrat din Grecia în România pe la 1370, sub Vladislav Basarab, devenind imediat robi (într’un document din 1387 ei sunt deja menționați ca robi ai mânăstirii Tismana).
Ei erau împărțiți în țigani de laie (lăieși), nomazi cu șatre sau corturi și practicând meseriile de zlătari, lingurari, rudari, ursari, etc. și în țigani de vatră (vătrași), robi ai domnilor, boierilor și mănăstirilor. Țiganii au fost emancipați în Muntenia sub Alexandru Ghica (1842), iar în Moldova sub Mihai Sturdza (1844).
La 22 decembrie 1855, legea pentru dezrobirea țiganilor particulari este votată în unanimitate în Divanul Moldovei, fiind eliberați și ultimii cinci mii de țigani robi, iar la scurt timp, o asemenea lege este votată și în Țara Românească.
În anul 1332, este atestat documentar Comlăuşul (,,Komlos” – în maghiară ,,hamei”), care apare evidenţiat în listele de zeciuială papală (impozite) din Pâncota, arhidiaconat catolic de care aparţinea împreună cu alte sate, fiind o pustă cu 10-15 case, locuită de români şi unguri, aceştia din urmă având o parohie catolică.
Se pare că ţiganii au fost aduşi aici în secolul al XIV-lea de proprietarii locului, baronii locali și așezarea lor în Comlăuș ar fi posibilă după Conscripția din 1746, dar nu apar nume de țigani pentru că nu aveau pământ și nu apăreau pe listele de plătitori de impozite baronilor locali.
În 1767, Maria Tereza reglementează printru Urbariu „Koloniesierungspatent” îndatoririle, obligaţiile şi drepturile iobagilor, hotarele satelor, pietrele de hotar ale Sântanei.
În anul 1771, Regulamentul urbarial se pune în aplicare în actualul judeţ Arad şi este important pentru că ţăranii nu mai erau legaţi de glie.
Din Urbariu aflăm că la Sântana erau 254 de familii de iobagi germani cu drept de strămutare şi două familii de jeleri (fără pământ), mărirea sesiilor fiind diferită, existând păduri destul de întinse, iobagii prestând zile de robotă nobilului Gheorghe Fekete, comite al Aradului, stăpânul domeniilor Sântanei, predându-i unt, lemne, găini, un galben de aur de fiecare iobag, miere, vin, cânepă, iar iobagii care nu se prezentau la muncă erau bătuţi la talpa piciorului.
În 1767, la Comlăuş, 45% din populaţie erau români, 50% şvabi şi doar 5% ţigani.
Romii, în germană se numeau ,,Neu Bauer”, în maghiară, ,,Uj magyar” (maghiarii noi), noii rustici fiind sedentarizați forțat pentru a furniza forță de muncă suplimentară și legați de proprietarii moșiilor.
Prima mențiune documentară a țiganilor apare într-un recensământ al populației (țiganii reprezentau 5% din populația satului Comlăuș (1771).
În 1783, împăratul Iosif al II-lea dă o lege prin care ţiganii trebuiau asimilaţi populaţiei locale, acestora interzicându-le portul tradiţional, vorbirea în limba maternă, căsătoria între romi, cerându-se reducerea numărului de muzicanţi, stăpânul locului dându-le un loc mic pentru agricultură pentru a-i stabiliza.
În Transilvania, se renunțase la robie încă din anul 1786, la fel ca în toate teritoriile ocupate de Imperiul Austriac Maria Tereza și Iosif al II-lea.
În 1835, istoricul Fabian Gabor menționează existența romilor în Comlăuș, în nord-estul satului, iar în anul 1869, perioada februarie-septembrie, Ioan Slavici, secretar la notarul din Comlăuş notează în Amintiri: „un sat românesc, în care sunt şi şvabi, precum şi ţigani, cei mai mulţi geambaşi înstăriţi”.
La recensământul din 1890, în Comlăuș existau 348 romi, iar în 1930-653, băștinași sau vătrari.
În perioada 1905-1908, funcţionează la Comlăuş o şcoală populară (director Römer Miklós, iar, până în 1910, este o şcoală elementară cotidiană.
În catalogul anului şcolar 1906-1907, apare numele ţiganului Daróc György, tatăl acestuia fiind „kupec” („pilar” de animale).
În 1913, la Comlăuş se dă în folosinţă un nou local de şcoală cu două săli de clasă, predându-se în maghiară cu învăţătorul Débó Istvani (clasele I-II), doi ţigani numindu-se Dorocz Janoş.
În 1930, la Comlăuș erau 656 de țigani (Recensământul populației, 1932), majoritatea lor fiind ortodocși, în catalogul anului şcolar 1906-1907, apărând numele ţiganului Daróc György, tatăl acestuia fiind „kupec” („pilar” de animale).
Între 1930-1940, romii erau geambași (pilari) de cai și colectori de pene (pănari) și piei de vite, iepuri, vulpi, pe care le vindeau negustorilor evrei din Oradea.
În perioada interbelică, romii bărbați făceau văiugi, iar femeile ajutau la sapă, la seceriș, erau servitoare sau spălătorese la familiile bogate ale șvabilor.
După 1945, românii se încăierau cu romii la ,,Birtul moților” și în birtul lui Doroț Luca.
În perioada interbelică, memoria colectivă și istoria orală păstrează cazuri deosebite care sparg tiparele vremii, exemplu fiind doi etnici romi din Comlăuș (A.C. și L.D.), care au reușit să absolve gimnaziul (12 clase) la Sântana, devenind ulterior inspectori de cale ferată, acest lucru fiind posibil deoarece părinții lor emigraseră în Statele Unite înainte de Primul Război Mondial și s-au întors cu capital, investind în educația copiilor lor.
În privința stării civile și a integrării, în registrele de căsătorii din arhiva Primăriei din perioada interbelică, nunțile oficiale în rândul romilor erau extrem de rare (în anul 1933 nu s-a înregistrat nicio căsătorie în comunitate), indicându-ne faptul că majoritatea uniunilor se desfășurau după legile tradiționale (stobor / stabor) și nu erau legiferate în acte, neexistând consemnate căsătorii mixte cu români sau șvabi în acea epocă.
Relațiile de muncă au fost tradiționale, femeile rome lucrau adesea în gospodăriile românilor sau șvabilor înstăriți, prestigiul unei femei în cadrul comunității de romi, fiind proporțional cu starea materială a familiei de gospodari pentru care lucra, iar adolescenții romi se angajau ca slugi cu contract anual, primind casă, masă, haine și o mică sumă de bani care revenea părinților.
În perioada interbelică, romii bărbați făceau văiugi, iar femeile ajutau la sapă, la seceriș, erau servitoare sau spălătorese la familiile bogate ale șvabilor.
Având foarte puțin pământ sau de loc, unii romi practicau cerșitul și furtul de găini și fructe,
făceau comerț ilegal cu aur, vindeau înghețată (Bacriș), zugrăveau, reparau ceasuri.
Romii născuți între 1940-1950 au devenit ingineri (la ,,Electroputere” Craiova), ingineri agronomi, economiști, medici.
Începând cu anul 1970, instrumentiștii romi Petru Stoica (Peti-baterie), Gheorghe Colompar (Mocreanu-chitară), Iosif Zlătar (Purec-orgă) au cântat cu formaţia lor în Sântana, Buziaş, Moneasa şi în toată ţara unde erau invitaţi la nunţi sau cu prilejul unor evenimente desfăşurate în restaurante.
Între 1970-1980, tinerii romi sunt doar absolvenți de școală profesională și, puțini, liceul,
o familie de romi avea bărbatul muncitor la ,,Vagoane” (turnătorie, forjă) sau la ,,Strungul” Arad, iar femeile lucrau la CAP Comlăuș și Sântana.
În anul şcolar 1992-1993, începe la Comlăuş predarea limbii materne romani, opţional, cu învăţătorul Doroţ Corneliu, iar după pensionarea acestuia au continuat să predea limba romani Ioanovici Ioan, Doroţ Sorin, Gaudi Alexandru, Doroţ Daniel.
În anul 1995, apar manuale după care se predă limba romani, Gheorghe Sarău tipărind Culegere de texte în limba rromani.
În anul 1996, apare manualul pentru clasa I, Vakărimata, iar în anul 2005, se publică manuale de Limba şi literatura rromani (clasa I şi a III-a), Istoria şi tradiţiile minorităţii rromani (clasele VI-VII), dialectul romani din Comlăuș fiind diferit de cel al romilor din Curtici sau Șiria.
Romii comlăușeni aveau un „primar” (un om în vârstă, respectat de comunitate) al lor, care le reprezenta (informal) interesele la Primăria Comlăuș (până în 1950), neavând un bulibașă, ca la corturari.
În Primăria Sântana au un reprezentat care îi monitorizează și consilieri locali ca Doroț Luca și Iancu, Colompar Flore și Ioan etc.
Romii din Comlăuş au înfiinţat recent o formaţie de dansuri populare ţigăneşti „Şatra”, instruită şi condusă de Berlan Flore, care se bucură de aprecierea publicului şi au intenţia să dea spectacole în ţară şi străinătate, având și o echipă de fotbal „Fulgerul”, care a jucat în Promoție și Onoare.
Romii din Comlăuș frecventează și se roagă lui Dumnezeu în Biserica Creştină Penticostală „Efrata” (strada ,,Păcii”, 20), care datează din 1948 (pastor Francisc Doroț, înaintea lui fiind Aron Duma și Feri Covaci), lăcașul de cult contribuind la educarea romilor pentru civilizaţie, integrarea lor în societate, acces la învăţământ şi cultură, educaţia pentru sănătate şi pentru a-L sluji pe Dumnezeu.
Biserica Apostolică a Romilor din Sântana ajută familii sărace, oameni suferinzi (strada ,,Muncii”, 167) și funcţionează din anul 1996, având credincioşi din aproximativ 100 de familii, în principal de romi, pastor fiind Deji Doruţ, astăzi decedat, înlocuitor fiind diaconul Ioan Avram, existând și un grup de instrumentişti format din Suraj, Parda, Gheorghe, Vasile, alături de corul bisericii, care interpretează cântări bisericeşti.
Datorită dificultăţilor financiare, o parte a membrilor bisericii, mai ales tinerii, au plecat la muncă în Belgia (Bruxelles), formând şi aici o biserică penticostală, pastorul lor fiind Francisc Doroț
În anul 2006, mulţi copii romi comlăușeni participau la activităţile pompierilor, obţinând rezultate bune ca surorile Nicola Maria, Emanuela, Naomia, Doroţ Ancuţa, Carmen, Estera, foarte buni la concursurile profesionale fiind şi băieţii romi Colompar Ioan, Berlan Sorin etc., care au rămas mai mulţi ani în cadrul formaţiei, evidențiind pe Colompar Pavel care a sprijinit elevii pompieri, mai ales când a fost consilier local.
În străinătate au plecat și pastorul Doroț Cornel, Doroț Petru ( locuiește în Belgia, în orașul Aalst), fiind desemnat și Președintele Rromilor din Belgia, din 2001 și până în prezent, având o firmă de construcții, tatăl lui, Doroț Petru, zis ,,Lusca”, fiind militant pentru drepturile romilor, Gaudi Adrian ( membrii familiei sale ocupând posturi importante pe teritoriul belgian, respectiv unul are un post într-o bancă oficială, iar altul este prezentator oficial BMW), care a deschis un hotel și un restaurant de lux în Sântana, lângă Primărie, Ioanovici Gheorghe stabilindu-se la Bruxelles ca lucrător în construcții, iar din 2012 lucrează la Primăria din Schaerbeek.
Astăzi, mulți romi au construit case tip vilă în Comlăuș și Sântana, prin grija Primăriei Sântana, cartierul lor din Comlăuș fiind unul modern, locuitorii beneficiind de utilități ca apă, gaz, străzi asfaltate etc.
Sântănenii, dar și oaspeții care vin în localitate, pot afla informații despre romii Sântanei doar după poreclele acestora pe fiecare stradă în parte.
O expresie tradițională din cultura romani este că romii sântăneni nu au granițe geografice, patria lor este acolo unde le sunt inimile, credința, locuințele, munca și muzica.
Note:
Gheorghe Zârna, O încercare de istorie socială: romii din Sântana, județul Arad, E. ,,Sofia”,1999
Goina, Călin, O încercare de istorie socială: romii din Sântana, judeţul Arad, Cluj-Napoca, 2009. Liviu Chelcea, Puiu Latea, România profundă în comunism, Editura ,,Nemira”, 2000.
Gheorghe Sinescu, Biserica din Sântana, locaș divino-uman, Compendiu, Editura ,,Măiastra”, Târgu-Jiu, 2013
Gheorghe Sinescu
