 
Între culori și nuanțe de alb negru, spațiile Castelului Nakó din Sânnicolau Mare se vor oferi timp de cinci săptămâni iubitorilor de artă plastică și fotografie în cadrul a două inedite expoziții. Aici vor fi vernisate sâmbătă, 1 noiembrie 2025, la ora 16,00, expoziția intitulată „Deco experiment” a scriitorului și jurnalistului Dușan Baiski, și cea denumită „100” a fotografului Bogdan Constantin.
Pentru jurnalistul Dușan Baiski, aceasta este cea de-a doua expoziție personală, după cea vernisată în septembrie, la Reșița. Născut în Sânnicolau Mare, Dușan Baiski expune acasă peste 30 de lucrări realizate în tehnicile cloisonné, cloisonné combinat cu vitraliu fals, dar și în culori acrilice și de ulei. Autorul are, de asemenea, lucrări în colecții particulare din România, Ungaria și Serbia.

Mai tânărul expozant Bogdan Constantin, cu rădăcini în orașul de pe Aranca, specializat în IT, își transformă hobby-ul de a realiza fotografii într-o interesantă expoziție. Acesta va oferi spre vizualizare publicului vizitator peste 80 de fotografii autentice, alb-negru și color, lucrate pe hârtie fotografică, pe baza vechilor rețete din domeniul foto.
Expozițiile de la Castelul Nakó vor rămâne deschise publicului până pe data de 6 decembrie 2025.

 
	 
	 
	 
	 
	 
		 
		