Sâmbătă, 19 mai, la Galeria Triade din Calea Martirilor va avea loc expoziţia „Cele mai mici lucrări” a artistului german Jochen Fischer. Evenimentul are loc în cadrul Nopţii albe a expoziţiilor timişorene.
Expoziţia este organizată de Fundaţia Triade în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest. Programul galeriei va fi între orele 20.00-02.00, iar expoziţia va fi prezentată de conferenţiarul dr. Călin Beloescu. Jochen Fischer este profesor de sculptură la Universitatea Johann Wolfgang Goethe /Institutul de Pedagogie Artistică din Frankfurt-am-Main/Germania şi a colaborat, în această calitate, cu mai multe universităţi din Europa, între care şi cea din Timişoara. Expoziţia reuneşte un număr de colaje obiectuale realizate de artist în perioada ultimului an. Vizitatorii vor putea observa mai multe stiluri ale modernismului, Dada, suprarealism, obiectualismul anilor 70. Proiecutl acesta a mai fost prezentat chiar şi în Uruguay, la Montevideo, unde a purtat denumirea „Sudario della Calle”. Acolo artistul a confecţionat la faţa locului obiecte, pe care, ulterior, le-a dăruit trecătorilor.

Fii primul care comentează