Despre greșeală (II): A greși este omenește. (Expresie românească)
Această expresie confirmă un adevăr evident; foarte puțini oameni reușesc să nu greșească în mod accentuat. Din câte știm, există o excepție, un personaj reprezentativ pentru virtuțile naturii umane, Iisus (Adam perfect).
Omul greșește și din cauza travaliului: Cine muncește, greșește. Și în acest caz, eroarea nu este decât un prilej de evoluție, de îmbunătățire a misiei. Ne aducem aminte de afirmația dramaturgului latin, Terentius Afer: Homo sum, humani nihil a me alienum puto (Om sunt și nimic din cele omenești nu-mi este străin).
Ne întrebăm probabil, de ce ar conta, în ortodoxism, căința. Datorită ei, intenția de a nu mai comite vreun păcat devine importantă. Remușcarea nu este ușor de suportat. Te frămânți în tine, simțind cum întreaga-ți ființă se destramă. Alcătuirea ta interioară se transformă și te împinge spre o nouă expresie etică sau chiar fizică; fața îți devine mai obosită și marcată de suferința sufletească, iar trupul, fără vigoare. Ești ca victimele pe patul mitologicului Procust, dominat de acea durere pe care o provoacă întinderea forțată a ligamentelor, spre devenirea întreagă.
Nu mai vrei apoi să te întorci la vină de teama supliciului pe care îl determină propria conștiință și pe care deja l-ai cunoscut.
În concluzie, nimeni nu este perfect și nu are sens să ne temem de erorile care ne ajută în devenire.
Fii primul care comentează