Într-una dintre diminețile unei toamne târzii când la amiază încă mai dăinuia căldura, la cabinetul doctorului Libelulă s-a prezentat un greier adolescent pentru consultație. Avea antenele subțiri ușor inflamate la vârf, iar vocea foarte răgușită.
– Ce te deranjează? a întrebat Libelulă.
– Diminețile!
– Nu avem tratament pentru așa ceva.
– Doctore, dacă nu-mi dai tratament îmi pierd vocea.
– Nu înțeleg!
– Am mare nevoie de tratament pentru că de abia mai vorbesc, iar de cântat…
– Pentru voce am tratament, dar de ce te deranjează diminețile?
– Eu toată noaptea cânt.
– Și?
– Dimineața îmi este așa de sete că mă opresc direct la frunzele pline de rouă și sorb, sorb…
– Și?
– Este tare rece!
– Roua este tare rece?
– Da, doctore, este tare rece și eu o sorb pe nerăsuflate.
– Am să-ți prescriu un tratament ca să sorbi mai lent.
– Doctore, chiar dacă voi sorbi mai lent, vocea tot mi-o voi pierde.
– Atunci nu mai sorbi!
– Nici așa nu-i bine pentru că voi suferi de sete.
– Ești un pacient recalcitrant.
– Sunt cum vrei, doctore, dar vreau tratament!
– Foarte bine, îți scriu rețeta și dacă nu o respecți iți vei pierde vocea.
Doctorul Libelulă a scris câteva rânduri pe o rețetă, i-a dat-o greierașului care, fericit că nu-și va mai pierde vocea, a pornit spre farmacie. Pe drum și-a aruncat privirea pe rețetă și a citit:
” Nu se recomandă niciun medicament. Pacientul nu trebuie să-și piardă nopțile cântând, nu trebuie să consume roua rece decât la temperatura dimineților de vară, iar vocea să și-o folosescă rațional și justificat.
Semnat și parafat: doctorul Libelulă”.
Fii primul care comentează