CULTURA / UŞA

Introducere

Calicia, 7 ianuarie 2010. Eu. În drum spre serviciu.

 

Cuprins

Ca în fiecare zi, dau să intru în Biserica Sfântul Gheorghe. Intru ca să las câte un dar. Cât de mic. De obicei, o bomboană. Aşa spunea părintele Cleopa Ilie: Cercetaţi Biserica. Şi de câte ori intraţi, lăsaţi câte un mic dar. Cât de mărunt. De ce spunea acestea? mă întreb. Nu ştiu. Dar pot să vă spun de ce intru şi las eu.

Pentru că sunt pline băncile de conturi deschise pentru oameni bolnavi, fără speranţă, care au speranţă. Care cer. Zeci de mii, sute de mii, milioane de euro. Şi nu sunt pline băncile de alte mii de bolnavi fără speranţă, care mai au speranţă. Copii. Bătrâni. Femei. Care au urgentă nevoie de alte milioane de euro. Cum se împarte în fiecare zi, o bomboană, pentru ei? Oamenii nu ştiu. Dar Dumnezeu ştie.

Pentru că sunt pline cătunele, satele şi orasele, de oameni care au urgentă nevoie de pâinea cea de fiecare zi. Şi nu ştiu să trăiască numai din împărtăşanie, o viaţă întreagă. Ba aproape toţi nu ştiu nici alfabetul credinţei. Să intre în fiecare zi într-o Biserică. Şi să lase un mic dar. Un fir de iarbă. Un fulg de zăpadă. Cum se împarte în fiecare zi o bomboană, pentru ei? Oamenii nu ştiu. Dar Dumnezeu ştie.

Pentru că noi, oamenii, avem de rezolvat, în fiecare zi, atâtea probleme importante, care nu suferă amânare. Atâtea nevoi artificiale. Şi nimicurile unor vieţi care se pierd lângă noi, precum fata de 18 ani care s-a sinucis astăzi, de ce oare?, din dragoste?, din depresie?, din singurătate?, din lipsa unei luminiţe la capătul adolescenţei?,a unui loc de muncă?, de vise?, ele, măruntele vieţi de nimic, suferă veşnica nepomenire, şi uitare. Cum se împarte în fiecare zi, o bomboană, la fiecare din vieţi? Oamenii nu ştiu. Dar Dumnezeu ştie.

Şi atâtea alte şi alte lipsuri, slăbiciuni, neputinţe, mari puteri, virtuţi şi păcate, pentru care nu ştiu, în fiecare zi, o bomboană, cum se împarte. Dar Dumnezeu ştie.

Acum, să lăsam ştiinţa deoparte, şi să revenim la ceea ce s-a întâmplat astăzi în faţa uşii duble de fier, la intrarea Bisericii Sfântul Gheorghe. Una era deschisă, alta nu. Dincolo de uşa de fier, era altă uşă dublă de lemn. Una, în dreptul uşii de fier închise, deschisă. Alta, în dreptul uşii de fier deschise, închisă.

Şi prin fanta dintre cele două rânduri de uşi, nu era chip să intri în Biserică. Deschizătura era prea strâmtă.

În zadar încerca lumânăreasa să zgâlţâie uşa de fier închisă. În zadar am încercat şi eu, cel venit cu o bomboană. În zadar a încercat şi o femeie, venită cu un coş. Zăvorul de jos nu s-a clintit. Alţi oameni nu au mai fost.

Poate, în cele din urmă, uşa se va fi deschis.

M-am gândit la cuvintele lui Hristos: mai degrabă va trece o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia cerurilor. Şi nu este bogat cel care are de dat azi, în fiecare zi, la Biserică, o bomboană?

Şi m-am gândit tot la cuvintele lui Hristos: dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Se va fi deschis uşa , până la urmă, pentru fiecare dintre noi? Eu nu ştiu. Dar Dumnezeu ştie.

Încheiere

 

Părintele Cleopa Ilie: “În ziua aceea, când va judeca Dumnezeu inimile, nu va căuta la mitre arhiereşti, nici la coroane împărăteşti, nici la dregătorii înalte. Va căuta la inimile noastre. Cel mai umil ţăran, cel mai necăjit om, cel care stă la vreo stână şi se roagă cu lacrimi lui Dumnezeu, sau este la închisoare şi se roagă, sau este undeva străin, sau bolnav în pat, suspinând din adâncul inimii către Dumnezeu, sau o văduvă săracă căreia nu-i deschide nimeni uşa şi zace cu copiii ei în necaz şi în scârbe, dar se roagă lui Dumnezeu, toţi aceştia vor fi în ziua judecăţii mai mari decât împăratul lumii de astăzi şi de mâine şi de alaltăieri. Căci Dumnezeu nu va căuta la faţă, cum i-a spus lui Samuil, când a ales pe David.

Dumnezeu caută şi acum la inima omului, dar cu atât mai mult atunci, în ziua Judecăţii. Se vor slăvi atunci cei smeriţi, cei nebăgaţi în seamă, cei ocărâţi, cei prigoniţi pentru dreptate, cei săraci cu duhul, care se socotesc pururea săraci de fapta bună, cei care flămânzesc pentru dreptate, cei săraci cu duhul, cei care doresc să facă dreptate şi toţi pe care i-a fericit Hristos. Se vor ferici atunci cei nebăgaţi în seamă, cei ce au fost ca gunoiul pământului.

Cele proaste şi nebăgate în seamă ale lumii vor ruşina pe cele înţelepte. Cele slabe vor ruşina pe cele tari. De aceea zice că cele de pe urmă vor fi cele dintâi. Cei pe care nu-i băgăm noi în seamă acum dacă se roagă lui Dumnezeu din toată inima, vor străluci mai mult decât soarele în împărăţia cerului iar împăraţii lumii şi toţi puternicii pământului vor fi atunci gunoi în faţa lui Dumnezeu, dacă nu vor fi crezut în El. Căci El este drept şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului.”

7 ianuarie 2010