Vântul se domolise, astrul solar se înălțase pe cerul albastru, iar colțul ierbii crescuse suficient pentru a schimba albul iernii cu verdele primăverii. Un freamăt ușor cuprinse întreaga poieniță. Tot ce era viu începuse să se miște. Pe sub pământ, deasupra lui și în aer se simțea mișcare. Ghioceii își scoseseră căpșorul și cu petalele albe desfăcute în vânt râdeau fericiți la soare. La marginea luminișului, cu fața către răsărit, se aflau câțiva stupi care iernaseră acolo. Toate familiile trecuseră cu bine de greutățile anotimpului geros. Albinele ieșiseră să se curețe în aerul curat al lui mărțișor.
– E primăvară! se auzeau vocile vârstnice. Treziți-vă!
Îndemnul era adresat albinuțelor care mai dormeau în pătuțurile lor calde.
– E prea devreme, nu a venit primăvara! vociferau albinele somnoroase.
– Mai lăsați-ne să dormim! se auzeau alte voci pe ramele din spate.
Albi era cea mai tânără, mai curajoasă și mai harnică albină. Și-a chemat câteva surate și le-a spus:
– Să mergem să verificăm flora! Dacă vremea este frumoasă și noi întârziem, pierdem primele grăuncioare de polen pe care trebuie să le dăm frățiorilor noștri.
Grupul format de Albi și-a luat zborul către zonele sudice. Pe câmp apăruseră primele brândușe care înfloresc imediat după ghiocei. Florile aveau formă de cupă în culori de alb, mov sau galben. Albinele au văzut brebenei, toporași, tămâioare, viorele care le-au umplut sufletele de bucurie și miros. Albi s-a rotit de câteva ori în jurul lor, le-a gustat polenul și, mulțumită, le-a spus celorlalte:
– Este timpul să începem!
Fără să piardă timpul, grupul de cercetașe s-a reîntors la stupi. Un zumzăit vesel s-a auzit de cum s-a apropiat de poiană. Se treziseră toate albinele. La primii stupi, așteptau grupuri mari care au primit informațiile despre locul unde se găseau multe flori și au și pornit la drum.
Albi s-a oprit la urdinișul stupului său de unde privea fericită cum cercetașele mergeau la fiecare familie lăsând mesajul:
– A început culesul de polen!
Fii primul care comentează