Aceasta ar fi esența în tot ceea ce întreprinzi semnificativ în viață: să fii acolo unde cu adevărat în adâncul sufletului crezi că trebuie să fii. Și eu, ca alții, n-am avut întotdeauna această ocazie. Am participat la evenimente efemere din bun-simț (discuții la o cafea etc.), deși în conștiință, îmi spuneam că mai bine aș fi singur, acasă, cu foi lângă mine și cărți. Mă supuneam momentului în ideea că mai târziu, oamenii pe care îi ajutam și chiar îi onoram, îmi vor fi recunoscători, că în vreo împrejurare viitoare, îmi vor returna, în felul lor și al împrejurării, gestul. Speranțe deșarte! N-au bănuit însă că tu, deși nu le-o spui pentru că nu ai plăcere mereu să dai lecții, risipindu-ți energia degeaba, totuși îi vezi cum sunt și-i vei ocoli.
Tot ceea ce trăiești, când nu mai poți întoarce istoria, spui că e bun ca experiență și admiți, azi un sacrificiu minor, mâine, altul, în numele, fie al prieteniei, fie al rudeniei (mai depărtate, cele apropiate sunt sacre!). Și tot așa. Altruismul (lăudabil) devine desigur latură personală datorită conduitei, dacă nu e congenital cumva. Ceea ce pierzi astăzi în risipirea-ți pentru alții, crezi că vei câștiga mâine pentru tine (sic!) sau răsplată în lumea de apoi, dar când îți propui să trăiești în acord cu sufletul tău, îți dai seama că ți-au trecut anii cei tineri și elanul.
În sfârșit, ceea ce ai așteptat de-o viață, trăiești fără avânt, de unde să-l mai iei? Din orizontul senectuții? Raiul vieții e fiecare zi ce trece. Nu trebuie să fii în apogeu, ca să-i resimți unda.
G. Călinescu se referea probabil la un crez artistic. A fi sincer în creație înseamnă să transcrii acel gând pe care tu îl ai asupra subiectului și despre care știi că nu va plăcea exegeților la modă. Sau nu știi, dar a parvenit imboldului personal de a crea.
Fii primul care comentează