Desigur, Marin Voiculescu are dreptate, dar cum izvorăște geniul astăzi în societate (ale cărei valori sunt altele)? Aici este problema. În afara faptului că scena pentru genii a devenit tot mai restrânsă, din cauza banilor care cumpără spectacol, acolo unde este locul geniului, poate revista de specialitate sau librăria, unde să pogoare creația lui, sunt alte realități, furnizate de indivizi poate cumva oleacă valoroși în domeniul lor, dar nu destul pentru a promova pe cine trebuie; mi s-a întâmplat deunăzi, cum și în alte împrejurări, într-un sejur la mare, să aflu lângă mine, la micul dejun, nume pe care dacă le auzi de atâtea ori la radio, tv. sau mai știu eu unde, consideri: Mamă, ce valori sunt! Dar cine sunt ei? Să vedem!
O siluetă înaltă, acum deșirată, lângă umărul meu drept, fost profesor la Litere, dar nu mie, pe care l-aș fi putut saluta, știindu-l ca nume, dar nu am făcut-o din două motive: acolo, în vilă, dacă saluți o dată, intri într-un joc superfluu și obositor al politeții; în loc să umbli în liniște pe alei, sub umbra nucilor, prunilor și a castanilor, ori, pe o bancă să cazi în visare, contemplând marea frontală, mergi sub spectrul grijii de a nu trece pe lângă individul, salutat o dată, și să nu-l observi, astfel încât el să creadă că te-ai infatuat față de el și de acum înainte să-ți poarte pică; apoi, de câte ori aud despre el sau, mai rar, mi se întâmplă să-l văd, îmi aduc aminte, nu spun de cei pe care i-a promovat și au ocupat locuri de cele mai multe ori nemeritate, ci de un amănunt. Mi l-a relatat Florin L.
O tânără, la un simpozion, aflată lângă silueta care a narat despre cronici, îi cere, mergând alături: Fă-mi rost de un post la serviciul cultural extern! Nu știu dacă a ajuns chiar acolo, ea, fără nicio carte scrisă, dar în capitală a parvenit: o găsești în redacția unei reviste legendare. Fiecare, nu-i așa?, râde cum dorește. Însă unde este simțul tău critic, în primul rând față de tine ca femeie, apoi față de alții, atunci când, din motive insignifiante, râzi cu o gură atât de mare? Dacă treci prin zonă, îi vezi amigdalele, devenind curios de aparența acestora; intri în alt domeniu, al medicinii: te gândești dacă este răcită. În fond, dacă nu ești medic orl-ist, la câți dintre oameni vezi amigdalele? Iar tânăra crede că scrie și ea critică literară. Foarte bine! Dar fii cu tine întâi severă! Și nu lăbărțată în gesturi. Nu este ea de vină. A promovat-o unul cu funcție, a cărui capacitate este de a se opri la râsetul ei exacerbat și de a nu vedea mai departe.
În societatea românească, Eminescu nu se mai vede din cauză că notorietatea (primită, pe cine știe ce criterii, de la alții sau pe care ți-o dă, cel mai adesea, televiziunea) este confundată cu valoarea.
Fii primul care comentează