Expoziţie de fotografii de peşteră în Timişoara

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Asociaţia Speologică SpeleoTeam organizează în perioada 24 februarie – 22 martie 2011 o expoziţie de fotografii de peşteră sub numele Tăcerea luminii. Expoziţia va fi găzduită de Librăria Cărtureşti din Timişoara, pe strada Mercy nr. 7. În data de 24 februarie 2011, cu începere de la ora 19, va avea loc vernisajul expoziţiei. Fotografiile prezentate în expoziţie sunt realizate de Cosmin NISTOR, Cosmin IVAN şi Cristian TZECU.
Anii ’70 sunt ani în care în Banat descoperirea peşterilor era oarecum la început de drum. Se cunoşteau puţine peşteri, câteva zeci explorate de speologii de profesie de la ISER Bucureşti ( soţii Negrea, L. Botoşăneanu ) prin anii ’60. Practic această echipă reuşeşte cu adevărat să adune primele informaţii speologice detaliate şi cantitativ însemnate. Lor li se adaugă efortul constant susţinut de Vasile Sencu. În Banat primul grup de speologi amatori se încheagă la Reşita, o dată cu explorarea Avenului din Poiana Gropii, în anii 1960 ( interesant este ca această cavitate, primul aven explorat din Banat, cu tehnica de atunci, rămâne în prezent cavitatea cu denivelarea cea mai mare cunoscută ). Până în 1970 rezultatele pe teren se rezumau la Munţii Aninei. Munţii Poiana Ruscă rămân izolaţi din calea speologilor exploratori. Se cunosc aici doar câteva peşteri, cat degetele de la o mână , am putea spune, de dimensiuni modeste. Revenind la anii ’70, se remarcă apariţia unei grupări speologice în Timişoara. Apariţia ei se datorează, se pare, unor studenţi de la Institutul Politehnica din Timişoara, timid, cu câteva peşteri explorate în Munţii Poiana Ruscă, Bazinul Bega. Se purcede la realizarea primelor hărţi de peşteră ( evident această preocupare rămâne şi în ziua de azi scopul de bază al unei explorări oriunde în lume ). Ajungând la completarea fisei de inregistrare la ISER în rubrica dedicată autorilor, cei de atunci, aleg, sau gasesc mai bine zis, numele de Speotimiş. Data oficială de înfiinţare a Cercului Speotimiş este 2 aprilie 1975. De la înfiinţare, asociaţia devine membră a Federaţiei Române de Turism-Alpinism, sectia de Speologie Sportivă, ulterior în cadrul Federaţiei Române de Speologie Sportivă participând la activităţile acesteia ( congrese, Speosport – uri, tabere , etc.). Din acest grup, ulterior club, în prezent asociaţie cu personalitate juridică, s-au desprins în timp alte grupări speologice : Cristal Timişoara, Prusik, SpeleoTeam, toate cu sediul în Timişoara.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns