La bulboana

 

La bulboană

Săpase Ampoiul în luncă

Un colop de apă

Cu fruntea în jos.

Un luminiş, cât să intre

O mocăniţă de lumină,

Măcina aerul

În grâul căruia,

Ca neghina,

Curgeau zboruri de fluturi şi libelule.

 

Noi,

Iute,

Din haine,

Îmbrăcam goliciunea

Firelor de iarbă şi lutului umed,

Şi săream în chiloţi,

Chiuind,

În hârdăul  rotitor

Al timpului

Întors cu cheia de apă.

 

Era bulboana loc de taină

În care soarele asculta

Odată cu murele strivite în gură,

Poveşti pescăreşti,

Tălmăcirile zilei,

În planuri de joacă,

Ori munci  cu vite, care, ori colindat munţii cu treabă,

Şi tot ce s-a făcut pe lume

Încăpea pe gura bulboanei

Între două sărituri în apă,

Şi un sfat de şopârle cu solzi fericiţi

Sub soarele mut

de uimire.

 

Doar când ţâncii au ajuns  oameni mari,

Au plecat  în oraşe şi ţări după măsurile noi,

Şi de unde-au ajuns

Săreau pe arşiţa deşertului, când întunericul se făcea tot mai des,   

Să se scalde

În lumina de dinapoi

A bulboanei.

 

 

15 ianuarie 2013