Mărşăluiesc în rând cu Universul…
O picătură de fraternitate…
Aş vrea să-mi fie blând şi paşnic mersul…
În marea goană, să abdic, din toate…
Şi ce frumos goneam şi eu, odată…
În herghelia care se tot zbate,
Spre ţara de niciunde, cea visată…
Atâta cât puterea noastră, poate…
Doar amintirea, ca un clopot, bate,
Mai slab, mai stins, din ziua cea de ieri…
Azi, lumea merge spre eternitate,
Eternitatea – către nicăieri…
26 septembrie 2012


Fii primul care comentează