Am luat ce-a fost mai blând şi bun în tine.
Prea multe poate că mi-au stat în gât.
La răul tău, eu am răspuns cu bine.
Şi te-am creat din nou, de-ai fost urât.
Păcate de-ai avut, nu mi-e ruşine.
Le-am luat asupra mea, cum tu ai luat
Povara –ntregii lumi, deci şi pe mine,
Către lumina care ne-a creat.
De-ai fost tăiatul împrejur, străin,
Eu te-am făcut român, păstor de vise.
La tine am venit, străpuns, în chin.
Cu tine bat în inimile-nchise.
Raiul din cer? Nu asta voi deloc.
Ci Raiul pe pământ, aici, cu tine.
Luptând să fac un bine, într-un loc
În care Dumnezeu e de ruşine.
Şi răstignit te ştiu, şi mort, şi înviat,
Şi bun te ştiu, şi dragoste pe rană.
Şi pentru tot ce este om – crucificat.
Şi frate pentru care sunt icoană.
Şi dacă poţi mai mult să sângerezi,
Să sângerezi pe-acest picior de plai!
Căci oamenii ucid cu mintea iezi.
Şi cine ştie cum vor ei – un Rai.
Dar noi îl ştim: din Mioriţa, din Balada
Lui Ana şi Manole – din buiestru –
Din Tărtăria, Dacică – plămada,
Din dorul limbii noastre – Eminescu –
Aşa îl vrem – aşa să voi şi tu.
Aşa să ni-l visezi şi pune-n minte.
Căci Domn ne eşti, ce nu vei spune nu
Psaltirii noastre scrise cu morminte.
Pentru un Răi plătit în veci, de veci,
Cu lacrimi şi cu sânge de părinte,
Revino, Doamne, ca să ne petreci,
Revino, ca să ni-l aduci aminte!
Fii primul care comentează