Zmeul

 

Se întorsese în Orlea, balta.

Barca bunicului era plină pe jumătate cu apă.

Trăgea la vâsle şi întreba: unde-i halta

În care ne vom juca cu zmeul, Puiule,

nu cu sapa?

 

Îmi făcuse un zmeu din şindrile.

Cu hârtie de coperţi de caiete, albastră.

Îl lipise cu clei şi faină. Copile,

mi-a zis,

 vom merge cu el să deschidem în cer, o fereastră.

 

Bătea vântul tare, pe baltă. Atât de tare

Că zmeul s-a dus înaintea lui, dinainte,

Acolo unde nu e nici durere, nici întristare,

Şi unde toate zmeele au măcar un părinte.

 

A doua zi mă durea capul într-una.

Plângeam de durere.

 Ce ai? Întreabă bunica.

Eşti deochiat!

Şi m-a frecat, şi m-a descântat,

ca furnica,

Durerea slăbea, însă nu a plecat

În Antarctica.

 

S-au speriat bunicii şi-au chemat

Singurul medic. A venit într-o clipă

Cu sanitarul pe capră. El, în şaretă.

Lecuiau zece sate şi patru comune. M-a cercetat,

Şi a spus: Sinuzită!

 

După treizeci şi mai bine de ani

Sanitarul

Avea dureri de prostată.

M-oi duce la oraş, la doctorul meu, cel mai bun,

Spunea,

Eu l-am dus cu şareta

Pe valea Dunării, toată!

 

Printr-un om

i-a trimis vorbă

de-l mai ştie, că vine!

Şi doctorul,

Ocupat,

Între cei pacienţi,

a-ntrebat:

Nu îl ştiu!

Dar să vină la mine!

 

Sanitarul Popescu

n-a zis nimic.

Doar că, poate dintr-un deochi,

I s-au stins toate zmeele

Din lumina din ochi…

 

18 mai 2012