
Economia a înregistrat o creştere cu 0,3% în al doilea trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar în primul semestru din 2011, Produsul Intern Brut a avansat tot cu 0,3%, date ajustate sezonier, faţă de prima jumătate a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
Conform primelor estimări, PIB-ul a fost în al doilea trimestru cu 1,4% mai mare pe serie brută faţă de rezultatul din aprilie – iunie 2010, uşor sub creşterea din primul trimestru, de 1,7%, dar ca serie ajustată sezonier evoluţia a fost similară. În prima jumătate a anului, PIB a urcat cu 1,6% comparativ cu primul semestru din 2010, iar ca serie ajustată sezonier a preluat evoluţia trimestrială, urcând cu 0,3%.
Produsul Intern Brut a urcat în primul trimestru cu 0,7% în termeni ajustaţi comparativ cu ultimul trimestru din anul trecut şi cu 1,7% în serie brută faţă de primul trimestru din 2010, susţinut în principal de industrie, pe fondul unei creşteri semnificative a exporturilor.
Exporturile au crescut în primele şase luni cu 28,2%, mai lent decât după primele cinci luni, perioadă în care se majoraseră cu 32%. Producţia industrială a urcat în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ca serie brută cu 7,5% şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate cu 7,7%, după ce în iunie indicatorii au fost în urcare faţă de iunie 2010 dar sub cei din mai 2010.
Pentru acest an a fost menţinută evaluarea privind 1,5% creştere economică, în timp ce pentru anul viitor creşterea economică prognozată este de 3,7%, cu o reducere cu 0,2% faţă de prognoza iniţială, pe fondul evoluţiilor internaţionale. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu declara săptămâna trecută că avansul PIB în acest an ar putea depăşi estimările autorităţilor, de 1,5%, dacă va fi un an agricol bun, ceea ce ar aduce un miliard de euro în plus, respectiv 1% din PIB.
Tehnic vorbind, România a ieşit din recesiune în primul trimestru al acestui an, când Produsul Intern Brut a urcat cu 0,7% în termeni ajustaţi comparativ cu trimestrul IV de anul trecut şi cu 1,7% serie brută faţă de trimestrul I din 2010. Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008. (Sursa: Mediafax)
Fii primul care comentează