ECONOMIE / S-a încheiat depunerea cererilor de finanţare pentru Polul de creştere Timişoara

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest anunţă încheierea depunerii cererilor pentru finanţare în cadrul Polului de Creștere Timișoara, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Regio – Programul Operațional Regional. În total, au fost depuse 24 de proiecte.

Anunţul a fost făcut azi la Consiliul Judeţean Timiş, când au fost prezentate proiectele prioritare ale Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creștere Timișoara, stadiul implementării acestora, precum și rezultatele preconizate pentru finalul implementării Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creștere Timișoara. Au fost prezenţi Constantin Ostaficiuc – Președinte al Consiliului Județean Timiș, Gheorghe Ciuhandu – Primar al Municipiului Timișoara, Geza Szilagy – Primar al Comunei Dumbrăvița, în calitate de beneficiari, și Sorin Maxim – director general al ADR Vest – în calitate de reprezentant al Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Regional în Regiunea Vest. Din cele 24 de proiecte depuse, opt au fost deja contractate, o valoare nerambursabilă de  32,56 milioane euro, iar 16 proiecte se află în etapa de precontractare / evaluare, cu o valoare nerambursabilă de 49,71 milioane euro. Polul de creștere Timișoara este format din Municipiul Timişoara cu arealul său de influenţă – 14 unităţi administrativ-teritoriale rurale (Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa Nouă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sînmihaiu Român, Şag) și Consiliul Judeţean Timiş.

Proiectele realizate în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creștere Timișoara, și pentru care se semnează contracte de finanțare, primesc fonduri europene nerambursabile în cadrul Regio – Programul Operațional Regional prin axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Subdomeniu „Poli de creștere”. Alocarea financiară pentru acest subdomeniu este de 70,49 milioane de euro.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns