ACS Poli a invins cu greu Ripensia

ACS Poli a disputat miercuri un amical contra celor de la Ripensia Timişoara, meci încheiat 3-1 în care alb-negrii au folosit şi o parte dintre titulari.

Primul gol a fost înscris de nigerianul Samuel Israel în minutul 14 după o minge venită de la Bocşan. Ripensia a egalat în minutul 60 prin Păscăleanu, după o pasă primită de la Nichitean. ACS Poli a reuşit să se impună pe final, după două reuşite ale lui Dobricean din minutele 86 şi 87.

Ripensia Timişoara (antrenor Ovidiu Olariu): Mercescu – Petrişor, H. Mureşan, Uzun (c), Păscăleanu, Năvală, Costândana, Michi, Nicolin, Ad. Popa, Boghian. Au mai intrat: Filip – Hoţa, Rumega, Nichitean, Mogoş, N. Mihai şi Chevereşan.

ACS Poli Timişoara (antrenor Valentin Velcea): Gherasim – Iovan, Bocşan, Redzepi, Nanu – Artean, Daminuţă (c), R. Trandu, Israel – Boştină, Enciu. Au mai intrat: Coca – Dobricean.

După meci, Vali Velcea a avut o atitudine arogantă, deşi echipa sa nu a arătat mare lucru. Este bine că s-a perfectat acest meci, pentru că ar trebui să fie o unitate sportivă între tot ceea ce înseamnă fotbalul timişorean. Nu trebuie refuzate astfel de jocuri. Este un proiect frumos al celor de la Ripensia, cu oameni şi jucători civilizaţi. De ce nu poate, pe viitor aducem un jucător de la Liga a VI–a, care să facă faţă pregătirii ACS-ului. Noi am avut două antrenamente puternice astăzi, nu mă interesează rezultatul, a declarat Vali Velcea.

Am aşteptat demult meciul acesta, am încercat să îi mobilizăm pe băieţi pentru acest meci. Ei au răspuns cerinţelor staffului, am pasat mult, am avut posesie, am dat şi un gol, am avut şi alte ocazii. Păcat de ultimele 5 minute de joc în care s-au detaşat. Îi felicit pe băieţii mei, au arătat că pot să joace, sper că un fotbal întâmplător, pentru că la asta lucrăm noi, a declarat antrenorul Ovidiu Olariu.

Pentru mine a fost un meci bun, pentru că a fost primul meu meci din România. Mai am nevoie de timp să mă integrez în echipă, mai ales că jucătorii comunică în limba română, a declarat Emanuel Israel.

Suntem mai muţi dintre noi care am jucat şi la alt nivel. A fost un meci bun, mai ales pentru public, care sper să vină din ce în ce mai des la stadion. Între noi nu există nicio rivalitate, a declarat căpitanul Ripensiei, Călin Uzun.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns