11 Aprilie – 1858 – s-a născut la Bucureşti Barbu Ştefănescu Delavrancea (d. 1918, Iaşi). Tatăl, Ştefan Tudorică Albu, era descendent dintr-o familie de ciobani vrânceni, care în căutarea unei munci „rodnice”, a devenit căruţaş la marginea Bucureştilor. După cum spunea Barbu, „Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la ’64 … Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile …”, amintindu-şi că tatăl său a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și M. Kogălniceanu. Părinţii l-au dat pe mâna diaconului de la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, ca „să-l învețe slovele noi și să citească”. Studiază în condiţii de rigoare, urmând apoi liceul ca bursier la Sf. Sava. Este remarcat pentru talentul și capacitatea sa de asimilare. Atunci au loc şi primele încercări literare, în imaginaţia adolescentină(1876 – 1877). Se înscrie apoi la Fac. de Drept (1877), un an mai târziu începe să îşi publice creaţiile lirice în ziar, şi chiar primul volum „Poiana lungă. Amintiri”, semnat doar cu prenumele Barbu. Îşi termină studiile de drept la Paris (1882-1884), dar pasiunea pentru scris este mai mare. Publică în 1885 volumul de nuvele Sultănica. Colaborează cu nume de prestigiu precum Al. Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, V. Alecsandri. Colaborează cu ziarele vremii, luând chiar parte la înfiinţarea ziarului Epoca. Aici Delavrancea este cunoscut pentru publicarea a două articole semnificative: „ Cum suntem guvernați” și „Fiii poporului și sărăcia poporului” – ce descriau, paradoxal, starea de înapoiere şi mizerie a celor sărmani.
Genialitatea lui Delavrancea s-a manifestat nu doar prin harul scrisului, ci a fost şi un foarte bun orator, menit să-şi întreacă confraţii. S-a manifestat mai ales la oratorul politic și la avocatul penal. Discursurile sale au devenit modele, scopul cuvântărilor fiind acela de a convinge, nu de a impune.
Inocent (11 martie 1902) – „Un popor întreg admiră pe Caragiale. Admirațiunea trece peste Carpați. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Și pe acest om să-l acuzi, sprijinit pe falsuri, că operele sunt jafuri literare? Dar, asta înseamnă a izbi în credința, în admirațiunea și în fala românilor!“ (Barbu Şt. Delavrancea)
Rămâne în memoria noastră pentru operele numeroase de nuvele, basme, proză poetică şi dramaturgie. (Sursa: https://culturainiasi.ro/)
