Pe lumea parinteasca sau cereasca,
Din dragostea senin dumnezeiasca,
Nu-i om ca sa nu fure – sa nu minta,
Si sa nu cada-n drumul catre tinta –
Cei care n-au parinti, nici dumnezeu,
Nu fura si nu mint – nici ei – mereu?
Nu se ridica fiecare eu,
Din plumbul apasand pe altii, greu?
Si totusi, cati ii spun – prin cei lasati
De toti, sa fie vesnic, condamnati –
Ca mint si fura – macar daca v-ati
Prea ferici, simtind, eliberati,
Cum oasele se-ndreapta, se intind,
Cum nervii va cresc muguri verzi, in grind,
Cum primavara-n coarde, va respira,
Si chiar Euridice, va e lira …
26 martie 2015
Fii primul care comentează