Cantecul tapiterului

E greu de tot sa ne omagiem eroii,

Cand anii fac din noi, doar fiii ploii –

Aseara, un coleg de scoala veche,

Din cei ce trag, de minte, nepereche –

Cu greu, isi plimba cainele pe strada.

Tragea de el. Sa-nvinga. Sau sa cada.

Muncise mult, si ieri, si azi, si maine,

Si n-avea timp, nici pentru propriul caine.

Zvacnea  si umilit, si condamnat,

Si razvratit, si totusi, impacat –

Caci el muncea. Proiecte. Si programe.

Si cursuri. Seminarii. Nu mosmoane.

Si totusi, cand privea, mirat, in jur,

Spitale rupte de medicamente-n cur,

Propriul copil, virtual, muncind si el,

La doua lumi: de chin si de macel,

Si de benchetuit pe lumea mare –

Cand n-avea timp, de-ai lui, nici de-o plimbare –

Cand tinerii-vecini erau plecati

Sa plimbe cainii altor exilati,

Cand si in sali de internari rebele,

Scheletele erau si canapele,

Cand si-a striga din hol, pe cineva,

De este, functiona pe balama,

Cand medicii nu isi mai iau nici pauza,

Ca sa serveasca Neputinta-n cauza,

Cand unii tot invata, si alt staff

Aplica – ca sa faca Lumea praf –

Cand una cate una, trec incet,

Si vietile de dascal, si poet,

Si tot ce scriu, ce simt, si tot ce pun

In Automatul zilei – nu e  bun –

E greu de tot sa ne omagiem  eroii,

Cand anii fac din noi, doar fiii ploii …

Si poate “am putea, dar nu se poate”,

Sa ne-ocupam, tot noi, de tot, si toate,

Sa reparam la vieti, si dupa moarte,

Slujind pe canapele desfundate,

Pana ce toate fi-vor reparate…

17 iulie 2014

( pentru 20 iulie, ziua de nastere a Vulcanului Poet,  fiu de invatator, Adrian Paunescu )