
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), a Centrului Naţional pentru Încercare şi Expertizarea Produselor LAREX (C.N.I.E.P.–LAREX) organizează în data de 28 mai 2013, ora 1000, în Sala Timiş a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, dezbaterea interactivă cu tema:
Certificarea conformitaţii produselor. Reglementări europene
Evenimentul se adresează producătorilor şi distribuitorilor care activează în domenii ca: alimentar, textil, chimic, petrolier, cosmetice, ambalaje şi hârtie, altele.
Tematicile supese dezbaterii vizează:
Certificări de produse având în vedere cerinţele actuale ale economiei româneşti conform prevederiilor europene;
Analize fizico–chimice; expertize tehnice la standarde internaţionale, pe care C.N.I.E.P.–LAREX le oferă companiilor şi organelor de control;
Marca de certificare LAREX CERT, acordată în baza unui regulament aprobat de către ANPC, care poate fi aplicată pe produse testate şi evaluate.
La eveniment vor fi prezenți:
– Domnul Bogdan Cristian NICA, Preşedinte ANPC
– Domnul Cristian BRĂILOIU, Director C.N.I.E.P. – LAREX
– Doamna Maria Mihaela IGNAT, Comisar Şef Adjunct, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiş.
Seminarul este structurat pe toată durata sa, în sesiuni interactive de întrebări şi răspunsuri și dezbateri practice.
Participarea pentru firmele membre ale CCIAT este gratuită.
Fii primul care comentează