Ingrediente: 400 gr ciuperci champignon, ulei, 1 ceapă mare, 4 căței de usturoi, sare, piper, 1 lingură boia, 1 linguriță sos de soia, pătrunjel.
Sos de usturoi: 6 linguri de smântână grasă, 4 căței de usturoi (sau după gust), 1 legătură mărar, sare, condiment picant.
Mod de preparare: Într-o tigaie punem uleiul, adăugăm ciupercile și ceapa. Condimentăm cu sare și piper după gust și lăsăm să se gătească la foc mic pentru aproximativ 2 minute. Apoi adăugăm boia și sosul de soia și lăsăm să se gătească la foc mediu până când totul se caramelizează frumos. Dacă este necesar, adăugăm puțin mai mult ulei. La final, adăugăm pătrunjelul tocat. Pentru sosul de usturoi, amestecăm smântâna cu usturoiul, mărarul, sarea și condimentul picant. Întindem sosul pe o farfurie, aranjându-l frumos. Peste sos adăugăm ciupercile, aranjându-le cât mai estetic, iar deasupra presărăm mărarul tocat. Și gata, atât de rapid am pregătit un fel de mâncare super delicios. (Sursa: https://www.anytacooking.ro/retete/ )
