CSU Poli doreste sa continue parcursul perfect pe teren propriu

Poli va juca duminica cu Ştiinţa Bacău, vicecampioana din sezonul precedent şi echipa care le-a curmat parcursul în Cupa României. Până acum, alb-violeţii nu au pierdut precedentele partide pe teren propriu şi speră la un rezultat bun contra băcăuanilor.

În clasament, moldovenii sunt cu o poziţie mai sus decât bănăţenii, pe locul 5, graţie golaverajului, căci ambele formaţii au câte 6 puncte după cinci etape. După meciurile din acest sfârşit de săptămâna, Liga naţională va lua o pauză de trei săptămâni datorită programului echipei naţionale, iar fiecare echipa va vrea să aibă cât mai multe puncte până atunci. Pentru polişti nu va fi însă uşor, pentru că deşi Bacăul a pierdut cu Ploieştiul şi Odorheiul, parcursul european îii recomandă ca un adversar dificil. Bacăul a jucat slab în prima repriză din meciul cu Suceava, dar în repriza a doua a jucat mai bine în apărare, dar şi în atac. Fenici revine după accidentare, aşteptăm un meci dificil, iar dacă câştigăm, ne apropiem de Constanţa. Adevărata echipa a Băcăului este cea care s-a calificat mai departe în Europa, dar ceea ce este important este că Poli a crescut în joc faţă de sezoanele precedente şi putem juca cu orice adversar. În fiecare zi facem vizionare şi antrenamente, muncim din greu, din păcate nu ne putem baza prea mult pe Nelu Stan, căci avem nevoie de goluri marcate de interul dreapta, a declarat tehnicianul Politehnicii. Din echipa actuală a Timişoarei, Sabin Ignat a evoluat în trecut la Bacău. Acum, din păcate, va urmări meciul de pe margine, din cauza unor probleme la umăr. Va fi un meci greu, disputat, şi cine va greşi mai puţin va câştiga. Ei au schimbat destul de mulţi jucători şi le-a fost greu să se omogenizeze şi să se adapteze, şi sperăm să fie asta în avantajul nostru. Poate îi prindem mai obosiţi şi asta să fie mai bine pentru noi. Am mai multe emoţii de pe margine decât din teren, a declarat Sabin Ignat. Meciul dintre CSU Poli şi Ştiinţa Dedeman Bacău se va juca duminică, de la ora 17 la Sala „Constantin Jude”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns