Eibenthal satul fara hoti

 

Locuitorii din Eibenthal, un sătuc aflat în extremitatea sudică a judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, în care locuiesc 300 de cehi, îşi lasă dimineaţa sacoşele cu banii de pâine agăţate în stâlpii de la poartă, pentru ca la întoarcerea de la câmp să găsească în ele pâinea proaspătă. Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă, din Sviniţa.

În sat nu mai există de multă vreme un magazin sătesc, astfel că distribuitorul de pâine nu are altă metodă la îndemână. Până acum, nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau pâinea. „Procedăm aşa pentru că altfel nu se poate în zona aceasta, nu sunt magazine. Pot să spun că acest obicei a devenit o tradiţie în localitatea aceasta. Luăm plasa, verificăm banii, este scris şi un bileţel pe care îl citesc, după care punem pâinea. Nu s-a întâmplat niciodată să se fure din plasă nici pâinea, nici banii“, spune Iovan Giurşa, şofer de cinci ani al maşinii de pâine.

Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei. „Suntem oameni liniştiţi, suntem siguri unul pe altul că nimeni nu fură. Găsim şi restul de la bani în plasă şi suntem foarte mulţumiţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns