Eugen Ionescu : “Sub semnul intrebarii” – Note de lectura (IV)

 

“Criza a inceput de multa vreme. Cultura si-a accelerat poate decandenta incepand din secolul al XVII-lea. Ea a devenit din ce in ce mai umanizanta, in loc sa fie spiritualista. Pe chipurile sculpturilor din catedrale sunt surasuri de sfinti, de ingeri si de arhangheli. Nu mai stim sa le privim. Oamenii se rasucesc in cusca lor care este planeta, pentru ca au uitat ca pot privi cerul. Cum sa traiesti, cum sa traiesti bine, cum sa posezi lumea, cum sa te bucuri de ea, cum sa te imbuibi, cum oare sa produci obiecte demne de a fi iubite, instrumente ale placerii noastre, cum sa te bucuri continuu fara sa tii seama de ceilalti, refuzandu-le bucuria sau fara sa-ti pui maacr problema fericirii sau nefericirii celorlalti, cum sa industrializezi umanitatea pana la saturatie? “ (Eugen Ionescu, pag. 69)

Lasand-o, in acelasi timp, flamanda.

 “Iata ce si-au propus oamenii si ceea ce se numeste umanism. De fapt, renuntarea la preocuparile spiritual si metafizice. Problema destinului nostru, a existentei noastre in univers, a valorii sau a precaritatii conditiilor existentiale in care traim, toate acestea n-au mai fost  luate in considerare.”

Cei care, in socialism, au primit sanatate, invatamant, si cultura gratuite, si locuri de munca asigurate tuturor dupa o ierarhie de valori, imperfecta, poate, dar o ierarhie dramuita la sutime de medie, au uitat intr-o singura zi de semeni, societate, si s-au catarat unii pe altii, s-au calcat in picioare, pentru o vila, o masina de lux, sau o suma de bani izbavitoare. Directorii de mari intreprinderi au ajuns vanzatori de cuie in piata. Colonei cu renume in servicii de informatii au devenit   vanzatori  de geci aduse din Turcia. Moti pe care ii credeam de cremenea cinstei  si-au dat toti banii misitilor spre circuitele caritas de inmultire de 8 ori a banilor, din nimic. Absolventi de renume de facultate si-au facut nevoile in jurul autocarelor, si au mituit vamesi ca sa treaca cu aur adus din Orient, luat pe ce au vandut acolo din depozitele de stat din tara.  Incet, incet, cei pe care i-a ajutat mintea si-au facut un rost in strainatate, si au venit la intalnirea de 30 de  de la terminarea liceului sau facultatii ca sa bea si sa joace, ca la nunta. Cade tot dupa noi? E treaba altora! A noastra este sa fim fericiti!

“A fost uitata tocmai problema esentiala, adica problema rosturilor noastre ultime. Si in felul acesta, nu mai stim incotro sa ne indreptam. Si de aceea, tocmai de aceea, din dorinta de a trai, ne-a devenit imposibil sa traim.  Priviti deci in jurul vostru, uitati-va ce se intampla!

Lumea a pierdut orice directie. Si totusi, ideologiile calauzitoare nu ne lipsesc. Ele nu duc nicaieri. Bucuria a fost inlocuita de distractie. Avem de ales intre pasivitatea dorintelor noastre alienate sau moartea violenta in explozia dorintelor noastre ce se izbesc unele de alatele in fiinta noastra sau se izbesc de cele ale semenilor nostri.

Am uitat ceea ce trebuia sa fie contemplarea. Nu mai stim sa vedem, nu mai stim sa ne oprim in agitatia generala si sa privim, nemiscati o clipa, chiar aceasta agitatie. Nu mai stim sa ne privim gratiile, nici pamantul, nu mai avem ragazul pentru aceasta, si totusi, privind in jurul nostrum, in noi, totusi in acest fel am putea vedea ceva aparand…. Ar trebui sa invatam din nou uimirea. Bach avea aceasta mirare si aceasta uimire. Mozart avea bucuria care nu-I venea numai din el insusi, ci care il umplea si pe care o raspandea in jurul sau. “ Salieri spunea despre Mozart: “Dumnezeu insusi il inspira”.

 “Am fost, poate, prea pessimist caci, iata, il avem pe Mozart, care ne vorbeste despre o alta bucurie, despre o bucurie “inexplicabila”, cu atat mai profunda pentru ca este inexplicabila si pentru ca el insusi a murit in mizerie si durere”.

Ar trebui sa ne recuperam vocatia de creatori. De compozitori si interpreti si simfoniei universale a divinitatii care se sacrifica intreaga vesnicie, in fiecare clipire de ochi, pentru cel din urma dintre oameni. Ca sa il ridice, si sa ne ridice rand pe rand, in conlucrarea noastra, la conditia de Dumnezei.

 

18 ianuarie 2013

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns