Cătând prin praful din arhive,
Scrisori și gânduri costelive,
Cu flori – microbi și mucegai –
Am deslușit si cum mergeai:
În tren, caleașcă – și pe jos…
Și-n vers și cântec – mai frumos…
Pesemne, drumul nu era
De aur – pentru bicicleta ta…
Și de-ar fi fost, nu se fura?
Mai pătimaș, ca dragostea?
De-aceea, pașii-ți fără soț
Găseau și-n codri, pași de hoț…
Și de la Nistru, pân’la Tisa,
Tot pasul Țării, plânsu-ți-s-a:
Că-n cuanta Lumii ce-a zvâcnit
Ca să creeze Infinit,
Tu ne iubești – și otrăvit…
Tu ne unești – și de-am murit…
Tu ne înalți – și de-am greșit…
Tu ne învii – din ce-am simțit
Tăiați de-al fraților cuțit…
Tu luminează-ne din foi,
Luceafăr blând, pătrunde-n noi,
Și umple ochii noștri goi –
Să curgă cel mai Sfânt Șuvoi,
Aici, ca-n Dragostea de-apoi!…
15-16 iunie 2015
Fii primul care comentează