Ghiocelul

Pe mine m-a invatat sa scriu prima poezie un ghiocel. M-am pus in locul lui. Ce greu trebuie sa-i fi fost sa scoata capul prin pamant, si zapada!

Avea o chemare in el. Si nu s-a lasat. Va arat eu voua ca pot! Stiu ca va deranjez. Dar am si eu de spus ceva pe lumea asta. Si nu ma las! Pamantul, ce sa zica?

Vezi ca e frig afara!

Ma va incalzi soarele! a spus ghiocelul.

De unde stii tu de soare? s-a mirat pamantul.

Asa mi-a venit in minte! a ridicat din umeri ghiocelul.

 Dar afara sunt zile fara soare! i-a spus pamantul.

Atunci te rog sa ma incalzesti tu, pamantule!

Bine, a spus pamantul.

Si l-a rezemat si impins si el, spre zapada.

Brrr! Ce frig e aici. Simt ca ma lasa puterile. Pamantule, incalzeste-ma si impinge-ma, te rog!

Imping si te incalzesc, dar vezi ca nu esti singurul de care trebuie sa am grija! Ai curaj, si lupta-te! Merita!

Si ghiocelul, inghetat tot, a tot impins. Inca putin. Inca un pas. Nu ma las. Va arat eu voua cine sunt!

Hei, mai incet! A strigat zapada. Ce e iuresul asta? Unde te grabesti?

Daca nu incerc sa ies la lumina, nu voi bucura pe nimeni pe lumea asta! a raspuns ghiocelul.

Dar de unde stii tu de lumina?

Mi-a povestit mie  samanta mea, de ea.

Si ce e lumina?

Bucuria tuturor plantelor!

Eu nu pot sa ma misc din loc, i-a spus zapada. Dar soarele te ajuta. Simt ca nu mai e nevoie de mine, aici. Ma topesc. Dar iti voi sa bei apa, la radacina. Ai curaj, ghiocelule! Si lupta!

Si ghiocelul a iesit afara.

A vazut lumina. Si s-a bucurat.

Apoi m-a simtit  pe mine.

Uite o lumina mai mica! A zis ghiocelul.

Se spune ca plantele nu mor niciodata.

Trec din samanta, prin pamant, prin zapada, si prin lumina, si ajung in poezii si povesti.

Povestea aceasta chiar el, primul ghiocel caruia i-am scris o poezie, mi-a adus-o aminte.

19 noiembrie 2013