Creatia

 

Se lasă liniştea peste oraş

 Şi sufltu-mi e în tăcere.

 Se mai aude câte-un pas

 Trecând prin faţa casei mele.

 

 Afară, cerul e senin

 Şi stelele lucesc frumos

 Umplând pământul de lumini

 În negrul cel întunecos.

 

 Privesc la luna minunată

 Care se-apleacă spre pământ

 Şi luminează cu-a ei rază,

 Cu albul ei curat şi blând.

 

 Îmi vine-n minte o’ntrebare,

 Mă minunez când le privesc,

 Cine să fie-Acela, oare,

 Care-a creat acest celest?

 

 Şi cine dă lumina oare,

 Şi aerul ce-l respirăm?

 Cine pictează orice floare,

 Cine dă fructul ce-l mâncăm?

 

 E un artist cu măiestrie

 Care pictează zi de zi?

 Sau e un Zeu cu-a Sa iubire

 Ce dă viaţă orişicui?

 

 Artist cu mână omenească

 Nu poate–aşa desăvârşit

 Să facă iarba să crească

 Şi pomul care e-nverzit.

 

 E Dumnezeu, cu-a Sa iubire,

 Care-a creat cu un Cuvânt,

 Dintr-un nimic, din veşnicie

 Un univers cu un Pământ.

 

 Tu om, ce crezi că eşti un zeu

 Priveşte tot ce ai în jur.

 Creat ai fost de Dumnezeu

 Ca să trăieşti pe-acest pământ.

 

 Un suflet Dumnezeu ţi-a dat,

 Suflare din a Lui suflare.

 Dă-I slava Lui neîncetat

 Pentru viaţă şi iertare.