Henry Ford a visat sa apropie lumea satului, de cea a orasului. Si a fabricat cea mai ieftina, si mai simpla, si mai polpulara masina. Visa ca fermierii sa vina la oras, sa se bucure de frumusetile lui, si sa bucure orasul cu frumusetile satelor. Spre sfarsitul vietii, isi vedea visul cu ochii. Oare am facut bine? Se intreba. Nu stiu de ce se intreba asta. Iesea din curtea larga a locuintei lui, din cladirea inalta, deschidea portile de fier, si pleca, visand, mai departe, repetand, ca un copil, visul de odinioara: “Masina! Masina! Masina!”
Si eu visez. Sa calatoresc de la oras, la sat, cu o masina. Si inapoi. Si nu numai eu. Orasenii sa se bucure de frumusetea satelor, si satenii, de ale oraselor. Privesc departe. Departe. Pana la capatul capatului. Cand toate resursele Planetei se vor termina. Nu ma intereseaza cataclismele naturale. Cele cosmice. Ele sunt mai presus de vointa mea. Care este cea mai conservativa masina care poate calatori intre sat si oras? Balonul. Mi-am spus. Un balon al zilelor noastre. Comun, ca un autobus, sau individual, de cateva locuri. Viteza, nu prea mare. De ce sa ne grabim? Pe distante mici, macar. Pe vreme buna, macar. De drumuri, nu ar mai fi nevoie. Cel mult, de un ghidaj. Materiale, resurse implicate, minimale. Motor de propulsie, pila lui Karpen? Un sistem de stabilitate. Din Teoria Sistemelor. O aplicatie practica. Universitatea Tehnica are atata nevoie de aplicatii practice. Care sa vina in intimpinarea unei necesitati. Practice. De ce sunt bani pentru atatea atat de complicate utopii, si o masina simpla, visata de Henry Ford, nu are ochii vii?
Nu stiu. Daca as sti eu… Dar nu sunt singur.
19 ianuarie 2014
Fii primul care comentează