9 Mai 1895 (d. 6 mai, 1961, Cluj) se naşte Lucian Blaga la Lancrăm, lângă Sebeş. A fost fiul preotului ortodox Isidor Blaga, şi a mamei sale provenită din familie de români veniţi din Macedonia, Ana. Poetul nu a vorbit până la vârsta de 4 ani. Lucian urmează liceul la Braşov,
după moartea tatălui, mama lui se stabileşte la Sebeş. În 1910 publică în „Tribuna” de la Arad, primele poezii „Pe ţărm”, „Noaptea”. Face Institutul Pedagogic-teologic din Sibiu şi absolveşte ca teolog. În 1914 debutează în filozofie cu “Reflecții asupra intuiției lui Bergson”.
Trei ani mai târziu, studiază filosofia indiană la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena. Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi şi dramaturgi interbelici. Rămâne în amintirea noastră cu opere precum volumele de poezii: “Poemele luminii” (1919); “Pașii profetului”
(1921); 1924 – “În marea trecere”; 1929– “Lauda somnului”; 1933– “La cumpăna apelor”; 1938 – “La curțile dorului”; 1942 – “Poezii”, ediție definitivă; 1943 – “Nebănuitele trepte”. (Sursa: https://www.libertatea.ro/)
Poemele şi operele grăiesc pentru nemurirea lui Blaga…
Psalm – Lucian Blaga
(Vol. În mare trecere, 1924)
O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
și-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
și fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în țărână, în foc, în văzduh și pe ape.
Între răsăritul de soare și-apusul de soare
sunt numai țină și rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coșciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viața,
mi-ai vorbi. De-acolo unde ești,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.
În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să știu ce-aștepți de la mine.
Să prind din văzduh sulița veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu dorești nimic?
Ești muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.
Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeți.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o lași în drum.
