Poetul care a îndrăznit să iubească

La datat de 15 iunie 1893 s-a născut în Bucureşti, Ion Marin Sadoveanu – pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu. Tatăl său a fost un reputat chirurg care a condus spitalul din Constanţa, fiind decorat pe front pentru munca depusă.

Ion Marin Sadoveanu a urmat studii de Drept şi Filosofice la Bucureşti şi Paris. A ocupat funcţii variate, făcând parte din elita intelectuală a anilor 1920.  Astfel, după primul război mondial a fost șef de cabinet la Ministerul de Interne. A fost apoi inspector al teatrelor, redactor.

Pasiunea pentru scris şi traduceri i-a adus notorietate. În 1912 debutează cu un poem în “Revista celor şase”. A tradus din marii autori: Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine ș.a. Sadoveanu a fost un excelent conferenţiar.

În 1919 se căsătoreşte cu Maria Bârsan (Marietta Sadova), o regizoare, dar din nefericire mariajul durează puţin, aceasta făcând o pasiune pentru actorul  Haig Acterian. Dintre operele sale menţionăm: “Anno Domini”,  drama în versuri “Metamorfoze”, “Cântece de rob”, “Sistemul celor 24 de sori” etc.

Este găsit mort în biroul lui în 2 februarie 1964, la vârsta de 70 de ani.  (Sursa: https://adevarul.ro/)