Poliția Timișoara a prevenit şi combătut fapte antisociale în Piața Mehala vreo două zile

*În data de 21 februarie, ora 1.30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, poliţiştii l-au depistat pe M. S. Lucian, de 24 ani, din Timişoara, care a condus un autoturism pe strada Sf. Apostoli Petru şi Pavel fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie.
*La data de 20 februarie, în jurul orei 20.30 a fost depistat M. M. Florin, de 40 ani, din oraşul Ciacova, în timp ce conducea un autoturism pe strada D. Obradovici din Ciacova, pe o distanţă de 300 m, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal conform O.U.G 195/2002 republicată.
*În zilele de 18 şi 19 februarie, între orele 16 – 20, respectiv 8 – 13, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie au acţionat în Piaţa Mehala din Timişoara pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. La acţiune au participat 22 de poliţişti, fiind legitimate peste 50 de persoane, din care două persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru verificări. Cu această ocazie, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.012 lei. Totodată, 6 autoturisme au fost ridicate de către echipajul A.D.P Timişoara şi au fost aplicate 5 sancţiuni la H.C.L nr. 371/2007.
*Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul serviciului Investigaţii Criminale l-au depistat şi reţinut pe Marin W., de 41 ani, din Periam, judeţul Timiş, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Arad a l-a condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea de trei ani pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat. În fapt, în cursul lunii septembrie 2010, în jurul orei 1.30, acesta a pătruns în curtea unei persoane, de unde, folosind o scară, s-a urcat pe acoperişul unui magazin. A înlăturat câteva ţigle din acoperiş şi a intrat în incinta magazinului de unde a sustras 946 pachete de ţigări netimbrate şi o sumă de bani. Persoana în cauză a fost depusă în arestul I.P.J Timiş pentru săvârşirea pedepsei.
* În perioada 18 februarie – 21 februarie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora rezultatele obţinute au fost următoarele: au fost constatate 9 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere; au fost reţinute 24 permise de conducere, din care 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 2 pentru viteză peste limita legală admisă, 3 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 13 pentru depăşire neregulamentară, 2 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric şi 2 pentru neacordare de prioritate pietonilor; au fost aplicate 546 de sancţiuni contravenţionale, din care 118 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 204 pentru nerespectarea regimului de viteză, 16 pentru opriri/staţionări neregulamentare, 8 pentru indisciplină pietonală, 41 pentru utilizarea telefonului mobil, 10 pentru nefolosirea luminii de drum şi alte abateri. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 47. 635 lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns